FOTOGRAFUL LUNII, Cristina Deleanu – povești înflorite, privite prin obiectiv
Există oameni care descoperă fotografia devreme și oameni care ajung la ea mai târziu, aproape din întâmplare. Dar poate că nu momentul întâlnirii contează, ci felul în care această pasiune începe, încet, să-și facă loc în viață.
Pentru Cristina Deleanu, fotografia este o poveste relativ nouă, dar trăită cu entuziasm, curiozitate și dorința sinceră de a învăța.
Cristina locuiește în Lipova, micul oraș arădean pe care literatura ni l-a făcut cunoscut și prin paginile romanului Mara, de Ioan Slavici. Este profesoară de limba franceză și vorbește despre meseria sa cu aceeași căldură cu care vorbește despre fotografie.
A visat încă din copilărie să devină dascăl, iar faptul că astăzi se află în fața elevilor reprezintă pentru ea împlinirea unui vis. Îi place să descopere curiozitatea din ochii copiilor, să îi îndrume și să le deschidă, puțin câte puțin, apetitul pentru cunoaștere.
Poate că tocmai această obișnuință de a observa, de a căuta și de a descoperi a apropiat-o atât de firesc de fotografie.
De la „Ce este ISO?” la bucuria de a construi o imagine
Cristina povestește cu umor începuturile sale în fotografie. Deși i-a plăcut dintotdeauna să surprindă imagini, multă vreme nu a cunoscut regulile și partea tehnică a acestei arte.
Își amintește și acum cum, la început, l-a întrebat pe un prieten fotograf:
„Ce este ISO?”
Nu știa despre regula treimilor, puncte de forță sau bokeh. A pornit, după cum spune chiar ea, aproape de la zero.
Nu a urmat cursuri specializate. A privit, a întrebat, a experimentat și a învățat de la fotografii cu mai multă experiență. Și, mai ales, a fotografiat.
Deși nu a trecut foarte mult timp de când a început să privească fotografia cu adevărat serios, evoluția ei i-a adus deja aprecieri. Iar acestea nu au făcut decât să-i întărească dorința de a continua.
„Mai sunt muuuuulte de învățat.”
Spusă cu zâmbet, această mărturisire spune poate cel mai bine ceva despre felul în care Cristina își privește drumul: fără grabă, fără pretenția că le știe deja pe toate și cu bucuria omului care descoperă permanent ceva nou.
Florile – lumea în care obiectivul se oprește cel mai des
Dintre toate subiectele fotografice, florile ocupă un loc aparte. Cu ele a început și tot la ele se întoarce cel mai des.
Pentru Cristina, o floare nu este doar o pată de culoare frumoasă. Este un mic univers care trebuie descoperit. Lumina, apropierea, unghiul, fundalul sau un detaliu aparent neînsemnat pot transforma ceva familiar într-o imagine care spune o poveste.
„Florile au, la rândul lor, povești de spus. Totul constă în găsirea perspectivei potrivite pentru a le dezvălui.”
Poate tocmai aici se află una dintre frumusețile fotografiei sale: în dorința de a privi mai atent lucrurile mici.
Pe lângă flori, Cristina este atrasă de peisaje și de detalii, fotografiind aproape orice îi stârnește curiozitatea. În schimb, portretul și fotografia stilllife nu au cucerit-o deocamdată. Recunoaște, amuzată, că nu are suficientă răbdare pentru a construi și aranja minuțios o scenă.
Dar nu spune niciodată „niciodată”.
Este la început de drum, iar fotografia are încă multe teritorii pe care să i le descopere.
Dacă ar putea alege o personalitate pe care să o aibă în fața obiectivului, ar merge spre lumea cinematografiei și l-ar fotografia pe MadsMikkelsen, unul dintre actorii săi preferați. Alegerea are și o explicație simpatică: un actor este obișnuit cu aparatul de fotografiat, așa că jumătate din treaba fotografului ar fi deja făcută!
Iar dacă ar putea lua aparatul și pleca oriunde în lume?
Ar alege un loc exotic, cu flori din belșug și peisaje spectaculoase. Pentru că, dincolo de fotografie, există și dorința de a călători, de a descoperi și de a reveni acasă cu amintiri și carduri pline de imagini.
Aparatul ajută. Fotograful creează.
Cristina privește echilibrat eterna discuție despre rolul echipamentului în realizarea unei fotografii bune.
Simțul artistic și acel mult invocat „ochi de fotograf” sunt esențiale. Aparatura, însă, își are și ea rolul său, mai ales atunci când fotograful evoluează și începe să simtă limitele echipamentului pe care îl folosește.
Primul său aparat mai performant, cumpărat în luna martie, a fost un Canon 250D. A început cu obiectivul de kit, apoi a trecut la două obiective care i-au oferit alte posibilități de explorare: un 50 mm f/1.8 și un 18–135 mm f/3.5–5.6.
Și, cum probabil se întâmplă cu aproape orice fotograf, lista dorințelor nu se termină aici.
Un obiectiv cu zoom mai generos și unul macro și-au găsit deja locul pe lista unui viitor cadou de Crăciun.
Macro-ul pare, de altfel, o continuare firească pentru cineva atât de îndrăgostit de lumea florilor.
În privința procesării, Cristina preferă echilibrul. Editarea trebuie să ajute fotografia, nu să o copleșească. Culorile, atmosfera și imaginea finală trebuie să rămână credibile, chiar dacă fiecare fotograf are libertatea de a se opri atunci când simte că fotografia sa este terminată.
„Nu renunța și nu te compara cu nimeni!”
Poate cel mai frumos răspuns al Cristinei apare atunci când este întrebată ce sfat și-ar da dacă s-ar putea întoarce la începuturile sale fotografice.
Răspunsul vine simplu: „Nu renunța și nu te compara cu nimeni!”
Este un sfat bun nu doar pentru fotografie.
La început, tentația comparației este mare. Vedem imagini extraordinare, fotografi cu ani de experiență, tehnică impecabilă și echipamente performante și uităm uneori că fiecare dintre ei a avut, cândva, propria fotografie de început.
Cristina a înțeles că evoluția nu trebuie măsurată prin comparația cu ceilalți, ci prin distanța dintre fotografia pe care ai făcut-o ieri și cea pe care reușești să o faci astăzi.
Iar rezultatele au început deja să apară.
Este membră într-un grup fotografic dedicat florilor și participă la competițiile organizate acolo. Una dintre imaginile sale a obținut „Minimalist Award”, o reușită de care este cu atât mai mândră cu cât s-a aflat alături de fotografi cu mult mai multă experiență.
Pentru cineva aflat la început, un asemenea moment înseamnă mai mult decât un premiu. Înseamnă confirmarea că merită să continui.
Fotografii, călătorii și întâmplări de ținut minte
Nu toate aventurile fotografice sunt însă solemne.
În Sicilia, dorința de a surprinde o persoană pe stradă s-a lovit de refuzul categoric al acesteia, iar momentul a lăsat-o pe Cristina mai degrabă jenată decât încântată de tentativa sa de fotografie stradală.
Altădată, concentrată să fotografieze o floare, s-a aplecat atât de mult încât și-a pierdut echilibrul și a ajuns… în mijlocul străzii.
Uneori, fotografia cere lumină bună, compoziție și răbdare. Alteori, se pare că cere și un foarte bun simț al echilibrului.
Dincolo de aparatul foto, Cristina mai are însă o pasiune: scrisul. Câteva dintre poeziile sale au fost publicate într-o revistă locală, iar apropierea de cuvânt pare să completeze firesc apropierea de imagine.
În fond, fotografia și poezia fac uneori același lucru prin mijloace diferite: păstrează o stare, o emoție sau o clipă pe care nu vrem să o lăsăm să treacă neobservată.
Peste cinci ani…
Cristina nu își construiește planurile fotografice în jurul unor titluri spectaculoase. Își dorește ceva poate mai important: să fie mai bună decât este astăzi.
Vrea să învețe mai mult despre tehnică, să descopere mai multe despre editare, să fotografieze și să călătorească.
Dacă într-un timp atât de scurt a parcurs deja o distanță atât de frumoasă, următorii ani îi pot aduce multe surprize.
Un lucru îl spune însă fără ezitare: va continua să fotografieze.
Iar noi sperăm să o vedem în continuare oprindu-se în fața florilor, căutând unghiuri, lumini și detalii pe lângă care alții poate ar trece fără să le observe.
Pentru că, uneori, începutul unui drum fotografic nu are nevoie de certitudini.
Are nevoie de curiozitate, perseverență și bucuria de a apăsa din nou declanșatorul.
Iar Cristina pare să le aibă pe toate.
Un gând pentru prietenii fotografi
La final, Cristina alege un cuvânt simplu: „Mulțumesc!”
Mulțumește pentru primirea într-o comunitate în care poate învăța din experiența celorlalți, pentru imaginile pe care le descoperă și pentru oamenii pe care fotografia i-a adus aproape.
Noi îi întoarcem mulțumirea și îi dorim lumină bună, locuri frumoase, flori multe și suficiente motive pentru a nu lăsa prea mult aparatul de fotografiat în rucsac.
Iar dacă, într-o zi, pe lista de Crăciun va apărea acel obiectiv macro mult dorit, avem bănuiala că florile din jurul Lipovei vor avea și mai multe povești de spus.
