Păstrătorul clipei – Interviu cu Adrian K
Există oameni care nu fotografiază doar ceea ce văd, ci și ceea ce simt. Pentru Adrian K’a, fotografia este mai mult decât o pasiune, este un mod de a încetini timpul, de a descoperi frumusețea din lucrurile simple și de a transforma lumina în emoție.
Îndrăgostit de mare, fascinat de delicatețea florilor și mereu curios în fața noilor tehnologii, Adrian privește lumea cu aceeași bucurie cu care un copil descoperă ceva pentru prima dată. În spatele fiecărei imagini se află răbdare, sensibilitate, umor și o filosofie de viață construită în jurul respectului pentru natură și pentru oameni.
Vă invităm la o cafea și la o conversație sinceră despre fotografie, inspirație, inteligența artificială, comunitatea Cafeneaua Fotografilor și, mai ales, despre omul din spatele aparatului foto.
CF – Înainte de a vorbi despre fotografie, spune-ne câteva cuvinte despre omul Adrian K’a. Cine ești dincolo de aparatul foto?
AK – Pentru că suntem la un interviu pe temă fotografică, vă răspund așa: sunt un om care a învățat că viața (la fel ca un cadru bun) are nevoie de atenție, de răbdare și de echilibru. Și înainte și dincolo de obiectiv, sunt și soț și tatăl a trei băieți (acum toți majori) și bunicul care încă mai pleacă să cumpere pâine sau alte cumpărături și uită de ce-a plecat dacă vede un răsărit spectaculos pe drum. Norocul meu e că soarele răsare pe la noi înainte de deschiderea magazinelor, că altfel nu știu “pe unde mai scoteam cămașa”.
Am început să fac fotografii pe la vreo 13-14 ani, cu un Smena 8M, pe vremea când existau cercurile foto, dar nu am ales calea profesiei de fotograf, ci am fotografiat pur și simplu din plăcere, instantanee zilnice, evenimente de familie sau peisaje. De-a lungul timpului mi-am cheltuit banii pe diferite aparate foto pe film ( Zenit, Kiev 88TTL, Canon), apoi pe sisteme Nikon și Olympus.
Nu sunt fotograf profesionist, să fie clar!
CF – Locuiești la malul mării, iar acest lucru se simte în imaginile tale. Cât de mult ți-a influențat marea felul în care privești și fotografiezi lumea?
AK – Sunt născut pe malul drept al Dunării, într-un oraș cu o foarte străveche, zbuciumatăși fascinantă istorie, dar apele bătrânului fluviu m-au purtat spre marea albastră, inițial la Constanța, apoi dus de valuri și curenții marini până în garnizoana Mangalia.
Marea a fost și este marea mea dragoste (că doar de-aia i se zice mare: pentru unii chiar e o dragoste mare).
Marea m-a învățat (ca și Dunărea) că lumea nu este niciodată statică. Dar ea nu se luptă cu obstacolele, ci curge în jurul lor sau își croiește drum prin ele. Asta înseamnă să te adaptezi rapid la situații noi sau neprevăzute, în loc să te opui acestora. Marea ia forma locului în care se află ceea ce înseamnă să nu fii rigid în gândire și să te adaptezi la circumstanțele vieții. Deși pare uneori inofensivă, marea poate distruge bariere din piatră, ceea ce înseamnă că poți depăși dificultățile vieții prin voință, răbdare și consecvență.
CF – Există un moment al zilei sau un anotimp în care simți că marea își dezvăluie cel mai bine frumusețea?
AK – Marea e frumoasă tot timpul. Depinde numai de tine cum o privești. Dar cele mai frumoase momente sunt cele de la răsărit, pentru că de pe țărmul nostru răsăritul e cel mai vizibil.Unii vor spune că marea e mai frumoasă vara. Dar în septembrie-octombrie sau în mai-iunie, la „ora albastră”,la răsărit și nu numai, marea devine melancolică, în culori de smarald sau turqoise, de o claritate cristalină.
Pentru mine, dimineața e momentul în care mareaîși dezvăluie cel mai bine frumusețea, ca o doamnă care știe că e frumoasă dimineața și ciufulită și fără machiaj.
Și apropo de ciufulită: neapărat să vedeți marea când e supărată, agitată și ciufulită de-a dreptul, cu valurile ei zbuciumate și mari. Dar să nu stați în calea ei!
CF – Dacă ar fi să organizezi o tură fotografică pe litoral, ce locuri le-ai recomanda colegilor din Cafeneaua Fotografilor și de ce?
AK – Marea e frumoasă de la locul de vărsare a Dunării, prin fiecare localitate de țărm, până prin zonele sălbatice din Bulgaria sau litoralul turcesc. Aș recomanda Tyulenovo,Cap Caliacra, Varna și Nesebarnu pentru că ar fi cele mai spectaculoase, ci pentru că sunt locuri unde „tăcerea” vizuală e maximă. Acolo înveți să asculți peisajul, nu doar să-l privești.
CF – Marea este prezentă în multe dintre fotografiile tale, dar florile ocupă și ele un loc aparte. Cum s-a născut această pasiune pentru fotografia florală?
AK – O floare reprezintă simbolul suprem al naturii, al efemerului și al renașterii și funcționează ca un limbaj universal al emoțiilor umane, transmițând sentimente fără a fi nevoie de cuvinte.
Ca să vă spun sincer, am început fotografia florală ca terapie prin frumos, pentru că am văzut că funcționează ca o formă de art-therapy și eco-terapie vizuală. Căutarea unghiului perfect și observarea detaliilor fine, a texturii petalelor sau a picăturilor de rouă forțează mintea să se desprindă de grijile și problemele cotidiene și să se concentreze pe momentul prezent. Imaginile cu flori stimulează creierul în mod pozitiv, culorile calde aducând optimism în timp ce culorile reci induc o stare profundă de calm și relaxare. Și la fel ca și oamenii, sunt subiecți efemeri. Totodată am realizat că o floare nu se supără dacă îi fac o sută de cadre până nimeresc focusul sau compoziția dorită.
Un rol important în pasiunea pentru fotografia florală l-a avut înscrierea într-un grup internațional specializat pe fotografia florală, administrat atunci de un fotograf pe nume David Liu, originar din Shanghai/China, domiciliat în Sydney/Australia, căruia îi sunt profund recunoscător pentru toate lecțiile și sfaturile transmise și mai ales pentru încrederea acordată.
CF – Ce te atrage cel mai mult atunci când fotografiezi o floare: culoarea, forma, lumina sau povestea pe care o transmite?
AK – Așa cum am spus mai devreme, o floare e frumoasă oricum. Depinde în ce lumină o vezi, din ce unghi, ce detalii sau texturi urmărești.
CF – Există o fotografie cu marea sau una cu flori de care ești deosebit de atașat? Ce poveste se ascunde în spatele ei?
AK – Da, am multe fotografii cu marea și multe fotografii cu flori, fiecare dintre ele ducând câte o poveste în spate, fotografii de care sunt atașat atât prin prisma emoțiilor pe care le-am simțit eu cât și a recunoașterii în cercurile fotografice.
CF – Cum decurge, de obicei, o ieșire fotografică pentru tine? Pleci cu un plan bine stabilit sau preferi să te lași surprins de ceea ce descoperi pe drum?
AK – De obicei, plec cu planul de a nu avea niciun plan. De multe ori, cel mai bun cadru este cel pe care nu l-ai anticipat. Dacă pleci cu idei fixe, s-ar putea să ratezi magia care se întâmplă chiar în fața ta.
CF – Cât de importantă este răbdarea în fotografia de peisaj și în fotografia florală?
AK – Răbdarea, zic eu, înseamnă aproape 90% din fotografie. Restul e noroc și tehnică. Să stai minute întregi să aștepți să se miște norul ăla ca să lumineze doar floarea pe care o vrei tu, sau să te trezești dimineața zile la rând ca să prinzi răsăritul vibrant, … asta e meditație pură.
Zicea odată un fotograf: „Ai răbdare! Mai stai măi încă 5 minute, nu te grăbi, că nu știi ce-ți rezervă Dumnezeu!” Și mare dreptate avea!
CF -În ultima perioadă ai început să explorezi și posibilitățile oferite de inteligența artificială. Ce te-a atras către această zonă?
AK – Inițial a pornit în editare, ca o joacă fascinantă de copil. E ca și cum ai avea o pensulă magică. Diferitele softuri de editare folosesc din ce în ce mai mult tehnologia și capacitățile oferite de inteligența artificială. Poți reduce zgomotul de imagine, poți ajusta lumină și culoare, poți mări claritatea, poți șterge elemente nedorite sau poți genera diferite elemente în compoziție. De regulă am intervenit asupra fotografiilor mele prin diferite tehnici, astfel încât să pun în valoare fotografia existentă și să o aduc la un rezultat final cât mai apropiat de viziunea mea.În ultima vreme au apărut foarte multe programe/softuri care folosesc inteligența artificială în fotografie și film. Sunt uimit de capacitățile extraordinare ale tehnologiei AI care evoluează fulgerător și constant, ca și când ai coborî dintr-un car tras de boi și ai urca într-un avion supersonic, dar nu sunt speriat și nici oripilat, așa cum au declarat unii fotografi.
În urmă cu vreo 30 de ani nimeni nu se gândea că va putea realiza fotografii performante cu un telefon de buzunar, nu?
Tehnologia este peste tot prezentă în jurul nostru și va evolua rapid. Și camerele foto și obiectivele se vor schimba și probabil vor folosi tot mai mult inteligența artificială. Dar tot ce contează în fotografie, zic eu, este emoția pe care reușește să o transmită omul din spatele fotografiei, a imaginii, nu perfecțiunea tehnică a fotografiei.
CF – Cum vezi relația dintre fotografia clasică și creațiile realizate cu ajutorul AI? Pot conviețui armonios?
AK – Absolut!
Pictura n-a dispărut când a apărut fotografia. AI-ul este doar un instrument nou. Nu se bat, se completează.
CF – Ai avut vreodată o imagine creată mai întâi în imaginație și apoi transpusă cu ajutorul inteligenței artificiale?
AK – Da. Am încercat să o compun în realitate, dar era imposibil. AI-ul m-a ajutat să „văd” imaginea aia cu ochii minții mele transpusă pe ecran. E magie curată. Dar nu e chiar așa ușor , cum cred unii. AI-ul nu creează singur, de capul lui, ci are nevoie să-i dai instrucțiuni clare și detaliate, pe cât posibil în engleză, că altfel nu ajungi nicidecum la rezultatul dorit.
CF – Din postura de administrator al Cafenelei Fotografilor, cum vezi această comunitate și ce crezi că o face specială?
AK – „Cafeneaua Fotografilor ” e înainte de toate o stare de spirit în care fotografia devine ofrandă pe altarul timpului.
Dincolo de ISO, diafragmă sau rezoluție, esența noastră stă în comuniunea unde nu discutăm despre echipamente sau perfecțiune tehnică, ci despre viziuni. Și în acea conexiune invizibilă dintre privitor și artistul fotograf-păstrător al clipei.
Cafeneaua Fotografilor e o casă cu ușile deschise non-stop. Ceea ce o face specială este că, aici, orgoliile rămân la ușă. Nu contează cine ești, ce aparat ai, contează ce vezi și cum reușești să trasmiți un mesaj, o emoție.
CF – Ce înseamnă pentru tine să faci parte din echipa care contribuie la dezvoltarea Cafenelei Fotografilor?
AK – E o bucurie. Mă simt ca un fel de tânăr bunic al comunității care pune masa și se asigură că toată lumea are o cană de cafea virtuală în mână. Să contribui la creșterea acestei comunități e modul meu de a da înapoi pasiunii care m-a salvat în atâtea momente.
CF – Ce îți dorești să găsească un fotograf atunci când intră în Cafeneaua Fotografilor pentru prima dată?
AK – În primul rând, o cafea bună, nu?
Că e o vorbă :”Cafeluța dimineața face mai frumoasă veața!”.
Aveți și mici cu cartofi prăjiți și o bere rece dacă se poate?
Lăsând gluma la o parte, îmi doresc să intre fiecare în Cafeneaua Fotografilor cu mult curaj. Vreau ca fiecare să găsească aici un loc unde nu e judecat dacă a greșit expunerea sau încadrarea, ci încurajat să mai încerce o dată sau de mai multe ori, până e mulțumit el însuși (ea însăși) de rezultatele muncii sale.
CF – Există un fotograf sau un artist care te-a inspirat de-a lungul timpului?
AK – Da, există fotografi și artiști (mai ales pictori sau sculptori) care m-au inspirat de-a lungul timpului. Există chiar și poeți care m-au inspirat, pentru că în fond fotografia funcționează ca un haiku: imortalizează un instantaneu și elimină zgomotul vizual din jur pentru a păstra numai elementele esențiale în cadru.
Și mai există un Om, de la care am furat pasiune și artă fotografică pe ascuns, în fiecare vară, la festivalurile Vama Sub Lumini de Oscar (VSLO) și PhotoTrends Festival. Numele lui este Cătălin Rudolf.
CF – Ce sfat ai oferi unui fotograf aflat la început de drum, care visează să surprindă frumusețea naturii?
AK – “-Nu te uita la scule! Uită-te la lumină și culoare. Dacă înveți să „simți” lumina și culoarea, poți face fotografii de milioane și cu un telefon.Învață regulile de bază ale fotografiei și caută să te perfecționezi !
Și, cel mai important, fotografiază pentru sufletul tău, din bucurie, nu pentru like-uri”.
CF – Dacă ai putea păstra o singură fotografie realizată de tine, iar toate celelalte s-ar pierde, pe care ai alege-o și de ce?
AK – Așa ceva chiar mi-e imposibil!
Măcar fotografiile cu copiii, nepoții și toți ceilalți din familia mea să le pot păstra…
CF – Ce proiect fotografic îți dorești să realizezi în viitor și încă așteaptă momentul potrivit?
AK – Îmi doresc eu multe…
Fiecare la timpul lui.
CF – Iar la final, te invit să încheiem cu o întrebare simplă: ce înseamnă fotografia pentru Adrian K’a, dincolo de imagini și aparatul foto?
AK – Nu ți se pare că am vorbit cam mult?
Pentru mine fotografia înseamnă o ofrandă pe altarul timpului.
Iar eu – păstrător al clipei.
CF – La finalul acestei întâlniri rămâne impresia că Adrian K’a nu caută doar fotografii frumoase, ci momente care merită păstrate. Fie că surprinde răsăritul peste mare, fragilitatea unei flori sau construiește lumi noi cu ajutorul inteligenței artificiale, în centrul tuturor imaginilor sale se află aceeași dorință: aceea de a transmite emoție.
Poate că cea mai frumoasă definiție a fotografiei este chiar cea pe care o oferă el, atât de simplu și de profund: „Fotografia este o ofrandă pe altarul timpului, iar eu – păstrător al clipei.”
Îi mulțumim lui Adrian K’a pentru deschiderea cu care și-a împărtășit gândurile și îi dorim să continue să ne inspire prin imaginile și poveștile sale, multe dintre ele născute acolo unde lumina întâlnește sufletul
În continuare, vă invităm să vă delectați cu o selecție dintre fotografiile realizate de Adrian K’a.
