Interviu cu Marilena Petrescu
Sunt oameni care ajung la fotografie devreme și oameni care o descoperă exact atunci când au nevoie de ea. Pentru Marilena Petrescu, întâlnirea adevărată cu fotografia a venit într-un moment în care timpul îi permitea să privească mai atent, să învețe și să transforme o curiozitate mai veche într-o pasiune.
De la un aparat redescoperit într-un sertar au urmat cursuri, workshop-uri, expoziții și, mai ales, dorința de a înțelege ceea ce se află dincolo de simpla imagine.
Portretul ocupă astăzi un loc aparte în fotografia sa. Marilena caută emoția chipului, reacția neașteptată, acel moment în care lumina și expresia se întâlnesc și spun împreună o poveste. Uneori, cele mai frumoase cadre apar chiar între două fotografii pregătite, într-o clipă care nu fusese planificată.
La cafeaua noastră de astăzi vorbim despre începuturi și emoții, despre oameni, workshop-uri și dorințe încă neîmplinite, dar și despre fotografia care, pentru Marilena Petrescu, a devenit în timp „terapie pentru suflet”.
Vă invităm să o descoperim dincolo de aparatul de fotografiat, prin propriile sale cuvinte.
Cf – Marilena, pentru început, spune-ne câteva lucruri despre tine. Cine ești dincolo de aparatul de fotografiat?
MP – Îmi place să spun că sunt fotograf, dar dincolo de acest lucru sunt soție, mamă, fiică si soră.
CF – Îți mai amintești când ai simțit pentru prima dată că fotografia începe să însemne mai mult decât un simplu hobby?
MP – Fotografia m-a atras dintotdeauna. Am avut si eu un Smena in tinerețe ca mulți alții, mai târziu un Panasonic Lumix si apoi telefonul mobil. Cu adevărat m-am apucat de fotografie in 2020.
Eram tânără pensionară, veneau sărbătorile de iarnă si am decis, împreună cu soțul meu să facem o curățenie generală mai detaliată.
Într-un sertar din bibliotecă am dat peste aparatul nostru Panasonic Lumix pe care îl luasem in urmă cu mulți ani pentru concedii. Erau in meniul lui multe necunoscute pentru mine si nu avusesem timp până atunci să-l descifrez. Am început sa caut pe internet cărți despre fotografie si așa m-am înscris la primul curs, apoi a urmat altul, workshop-uri, grupuri de fotografie si expoziții.
CF – Dintre atâtea genuri fotografice, portretul pare să ocupe un loc special în sufletul tău. Ce te-a atras către el?
MP – Da, este un gen fotografic care mă atrage si pe care l-am descoperit mergând la workshop-uri. De altfel, toate fotografiile mele postate pe grupuri sau prezentate la expoziții sunt realizate la workshop-uri.
CF – Ce cauți mai întâi atunci când fotografiezi un om: frumusețea, expresia, lumina sau povestea ascunsă în privire?
MP – În general, caut emoția, așa cum spun toți cei care fac fotografie. Dar la un workshop fotografiez modele pe care le întâlnesc prima oară, mai rar când am reîntâlnit un model si, de obicei, mă orientez la fața locului.
CF – Este ușor să te apropii de oamenii din fața aparatului? Cum îi ajuți să uite de emoții și să fie ei înșiși?
MP – Mărturisesc că sunt o persoană emotivă si începutul a fost mai greu. Spre surprinderea mea, unele modele aveau emoții mai mari decât mine. Dar au fost si persoane care mi-au ușurat munca deoarece nu erau pentru prima data in aceasta postură.
CF – Preferi portretele pregătite cu grijă sau acele cadre spontane, surprinse într-o clipă neașteptată?
MP – Depinde foarte mult si de model. Dacă este un model profesionist te ajută foarte mult cu posing-ul. Eu am obiceiul să surprind cadre atunci când se stabilesc pașii de lucru pentru shooting-ul următor, se pregătesc modelele sau este pauză. Așa știu ca fotografiile realizate sunt numai ale mele.
CF – Există anumite chipuri care te inspiră mai mult sau crezi că fiecare om poate deveni personajul unui portret frumos?
MP – În principiu, cred că orice om poate deveni personajul unui portret bine realizat. In acest caz ar trebui alocat un timp in care sa porți o discuție cu persoana respectivă in scopul cunoașterii pentru a putea scoate in evidență in fotografie emoția despre care vorbeam.
CF – Cât de importantă este legătura dintre fotograf și persoana fotografiată?
MP – Dacă ne gândim că sunt fotografi care au studio-uri si realizează câteva zeci de fotografii, poate sute, într-o singură zi, nu cred că este vorba despre o legătură. Depinde de contextul in care este realizată fotografia.
CF – Ai realizat vreodată un portret care te-a emoționat în mod deosebit? Ce poveste se află în spatele lui?
MP – Am făcut fotografii care mă emoționează de câte ori le privesc cu persoane dragi mie in diverse ipostaze. Le-am printat într-un album pe care l-am făcut cadou de Crăciun. A fost o surpriză plăcută pentru toți cei care l-au primit.
O altă surpriză plăcută pentru mine a fost atunci când in cadrul unui workshop am surprins într-o pauză un model in timp ce se pregătea pentru următorul shooting. Declanșatorul camerei mele i-a atras atenția si am reusit să-i surprind reacția in fotografie.
Ulterior, fotografia a fost prezentată la o expoziție itinerantă prin România, iar la sfârșit a rămas la Biblioteca Metropolitană București la solicitarea conducerii de acolo. Aceiași fotografie a fost selecționată de Culturale Lab in cadrul proiectului 100 photos of Europe – 2026.
CF – Ce rol are lumina în fotografiile tale? Ai un anumit moment al zilei pe care îl preferi?
MP – Ca orice fotograf desenez cu lumină. Dacă este să-mi aleg un moment al zilei când fotografiez in natură prefer apusurile, pentru că am mai mult timp. Ocazional, mai prind si câte un răsărit, mai ales la mare.
CF – Atunci când privești prin obiectiv, observi lucruri pe care poate ceilalți nu le văd?
MP – Cred că fiecare om care are o cameră foto are propria viziune atunci când fotografiază direct proporțională cu personalitatea sa si nivelul de cunoaștere.
CF – Ți s-a întâmplat ca persoana fotografiată să se descopere altfel prin imaginile realizate de tine?
MP – Nu știu dacă s-a întâmplat acest lucru, nu am avut un feedback in acest sens.
CF – Ce îți place să transmiți prin portretele tale? Ce ai vrea să simtă omul care le privește?
MP – Încă nu am ajuns la acest nivel, dar îmi doresc să-mi amenajez un studio într-o zi si atunci voi putea realiza portretele așa cum le vad eu si poate voi putea răspunde la această întrebare.
CF – Există fotografi, pictori, filme sau povești care te inspiră?
MP – Mă inspir de la cei care m-au învățat fotografie: Radu Grozescu, Alin Panaite, Claudiu Guraliuc.
CF – Ce ai învățat despre oameni datorită fotografiei de portret?
MP – Am învățat să-i privesc altfel.
CF – Cum s-a schimbat felul tău de a fotografia de-a lungul timpului?
MP – Am învățat să devin creativă cu ajutorul camerei foto.
CF – Există un portret pe care încă nu l-ai realizat, dar pe care îl porți de multă vreme în imaginație?
MP – Da. Îmi doresc să fotografiez o balerină.
CF – Ce loc ocupă fotografia în viața ta astăzi?
MP – Așa cum am mai spus si cu alte ocazii fotografia pentru mine este terapie pentru suflet.
CF – Ce sfat simplu ai oferi cuiva aflat la început de drum în fotografia de portret?
MP – Să investească in educație in fotografie si să învețe de la cei mai buni.
CF – Iar la final, dacă ar trebui să descrii fotografia de portret în doar câteva cuvinte, care ar fi acestea?
MP – Fotografia de portret = A picta cu lumină emoția de pe chipul unui om!
La finalul acestei cafele, rămânem cu imaginea unui om care nu s-a grăbit să spună că știe totul despre fotografie, ci care continuă să învețe, să caute și să se bucure de fiecare pas al drumului său. Poate tocmai această sinceritate face povestea Marilenei Petrescu atât de frumoasă.
Fotografia i-a adus oameni, workshop-uri, expoziții și momente pe care le păstrează cu drag, dar, mai presus de toate, i-a oferit un mod de a privi lumea și chipurile celor din jur cu mai multă atenție. Iar undeva, printre planurile de viitor, se află încă un studio care își așteaptă povestea și o balerină care își așteaptă portretul.
Până atunci, Marilena continuă să fotografieze, să învețe și să caute emoția aceea care transformă un chip într-o poveste.
Și poate că nici nu există o încheiere mai potrivită decât propriile ei cuvinte: fotografia de portret înseamnă „a picta cu lumină emoția de pe chipul unui om”.
Îți mulțumim, Marilena Petrescu, pentru cafea, pentru sinceritate și pentru că ne-ai lăsat să privim, pentru câteva clipe, lumea prin obiectivul tău.
