La o cafea cu istoria fotografiei
Cinci povești despre aparate, ateliere și amintiri înrămate
Cafeaua are darul de a ne încetini puțin diminețile. Fotografia, pe acela de a ne opri privirea. Iar când le aducem împreună, putem călători fără grabă prin istoria unei pasiuni care a schimbat felul în care ne păstrăm amintirile.
Astăzi trecem de la obiective și microscoape la primele aparate Canon, apoi deschidem ușa atelierelor fotografice de odinioară.
1. Un obiectiv Nikon pe un Canon? Se poate, dar contează montura
În fotografie circulă afirmația că un obiectiv Nikon poate fi folosit pe un aparat Canon cu adaptor, însă invers ar fi imposibil. Povestea cere câteva precizări.
Există adaptoare care permit folosirea unor obiective Nikon cu montură F pe aparate Canon cu montură EF, inclusiv cu focalizare la infinit. Cu un adaptor mecanic simplu, focalizarea se face manual. Totuși, regula nu se aplică tuturor aparatelor celor două mărci: există și adaptoare pentru obiective Canon EF pe aparate mirrorless Nikon Z. Așadar, compatibilitatea se verifică după montură și model, nu doar după numele de pe aparat.
2. Nikon privește și spre lumea nevăzută
Pentru mulți dintre noi, Nikon înseamnă aparate și obiective fotografice. Istoria companiei cuprinde însă și microscopia: în 1925, aceasta a introdus microscopul JOICO.
Mai târziu, Nikon a dezvoltat pentru microscoapele de cercetare sistemul Perfect Focus System, care corectează deplasările nedorite ale planului de focalizare în timpul observațiilor îndelungate. Este o tehnologie dedicată microscopiei, utilă inclusiv pentru studierea celulelor vii. Dincolo de peisaje și portrete, precizia optică ne ajută, astfel, să explorăm și viața pe care ochiul liber nu o poate vedea.
3. Înainte de Canon a fost „Kwanon”
În 1934, laboratorul care avea să devină Canon realiza prototipul unui aparat de 35 mm numit „Kwanon”. Merită reținut cuvântul prototip: nu era încă un model comercial lansat pe piață.
În 1936 a urmat Hansa Canon, primul aparat comercial al companiei. Începutul unui nume celebru a încăput, așadar, într-un mic atelier și într-un proiect ambițios.
4. Fotografia se învăța și prin ucenicie
În Transilvania secolului al XIX-lea, atelierul era și loc de formare. Viitorii fotografi deprindeau meseria alături de profesioniști, iar unii își continuau pregătirea în centre precum Viena, Paris, Berlin sau Budapesta.
Un exemplu este Alexandru Roșu, care a fost ucenicul lui Carl Koller la Bistrița. În spatele portretelor păstrate astăzi în colecții se aflau ani de învățare și muncă atentă.
5. Portretul de familie își găsește locul în casă
Fotografiile de atelier au înlocuit treptat portretele de familie pictate în ulei. Imaginile în sepia sau colorate manual păstrează până astăzi grija pentru detalii și pentru așezarea personajelor.
Privindu-le, descoperim mai mult decât chipuri: haine, gesturi, apropieri și felul în care oamenii doreau să rămână în memoria celor de după ei.
Poate că aici ne întâlnim cel mai firesc cu fotografii de odinioară. Aparatele s-au schimbat, dar dorința de a păstra chipurile celor dragi ne este la fel de familiară.
Cafeaua se termină. Poveștile rămân — uneori, într-o ramă veche de pe perete.
