Editorial Luna Iulie

Luna august ne-a găsit fericiți.

Cafeneaua noastră crește continuu. Avem deja un site în care adunăm povești, fotografii și oameni dragi. Avem revista – adevărată, tipărită, cu pagini pe care le puteam răsfoi și cu acel minunat miros de cerneală proaspătă care ne face să zâmbim de fiecare dată când o luăm în mâini.

La Salina Ocnele Mari, expoziția „Clipe care rămân” și-a deschis porțile. Fotografiile noastre au coborât în adâncul muntelui de sare și, pentru o vreme, pereții aceia vechi au prins culoare, lumină și povești. A fost unul dintre acele momente în care ne-am uitat unii la alții și parcă ne-am spus fără cuvinte: Uite cât de departe am ajuns împreună!

August a venit și cu noi prietenii. Cu oameni care au intrat timid în Cafenea și, aproape fără să ne dăm seama, au rămas la masă. Cu discuții, idei, planuri și mii și mii de fotografii.

Am călătorit prin imaginile colegilor noștri în locuri în care poate nu ajunseserăm niciodată. Am văzut răsărituri și apusuri, munți, flori, păsări, chipuri, ulițe și orașe. Am privit lumea prin zeci de obiective și am descoperit, încă o dată, că același loc poate avea o mie de povești atunci când este privit de o mie de suflete diferite.

Au fost și emoții, și alergătură, și nopți mai scurte decât ne-am fi dorit. Dar peste toate a rămas bucuria.

Bucuria de a vedea cum un loc pornit din drag pentru fotografie începe să aibă propria lui poveste.

Privind în urmă, august nu ni se pare doar o lună din calendarul Cafenelei Fotografilor.

A fost o lună cu miros de cerneală proaspătă, gust de cafea, povești fotografice așezate pe pereți de sare și lumină prinsă în mii de imagini..

Și, mai presus de toate, a fost o lună în care am început să înțelegem că ceea ce am construit împreună devine mai mult decât un grup de fotografie.

Devine o comunitate.

Iar povestea continuă…

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *