Portret de fotograf – Petronela Vali Slavu

Între cuvinte, copii și frumusețile prinse în obiectiv

O altă zi, o altă poveste… Și, de data aceasta, una dintre acele povești care par să aibă mai multe capitole decât te-ai aștepta. Pentru că Petronela – Vali Slavu nu poate fi așezată într-o singură definiție. Este dascăl, scriitoare, epigramistă, autoare de carte, iubitoare de enigme, colecționară și, undeva printre toate acestea, omul care își ia aparatul foto și pleacă în căutarea lucrurilor mici pe lângă care alții poate ar trece fără să le observe.

Din 1988 este învățătoare, iar astăzi profesor pentru învățământ primar. Are și o licență în management, însă adevărata ei carte de vizită pare să fi fost scrisă, de-a lungul anilor, de generațiile de copii cărora le-a fost „Doamna”.

În urmă cu unsprezece ani a ales să fie „doamna din Colonie”, într-un cartier mărginaș din Petroșani. Nu tuturor copiilor de acolo viața le-a împărțit cele mai bune cărți. Poate tocmai de aceea, pentru Vali, reușita nu se măsoară întotdeauna în note, diplome sau performanțe școlare. Uneori, cea mai mare răsplată încape în lumina din ochii unui copil.

Și poate că tocmai această obișnuință de a căuta lumina acolo unde alții văd doar lucruri obișnuite a apropiat-o, fără să-și dea seama, și de fotografie.

De ce fotografia?

Povestea începe, surprinzător, cu… teama de fotografi.

Copil foarte dorit și mult așteptat, Vali a fost fotografiată de părinți cu fiecare ocazie. Are imagini încă de când avea doar câteva luni și, bineînțeles, nelipsitele fotografii de studio ale vremii. Numai că pentru copilul Vali studioul fotografic nu era tocmai un loc de poveste. Trebuia să stea nemișcată, să privească într-un anumit loc, să zâmbească „așa cum trebuie”, iar când credea că totul s-a terminat, ședința începea din nou: ba nu se vedea ceasul, ba fundița nu stătea cum trebuie, ba rochița făcuse o cută. Probleme serioase, desigur! Așa că nu și-a propus niciodată să devină fotograf.

Anii au avut însă propriul lor simț al umorului. Astăzi, aparatul foto îi este alături tocmai pentru a păstra ceea ce îi atrage privirea: ceva frumos, neobișnuit, fragil sau pur și simplu interesant.

Din 2018 spune că „se joacă de-a fotograful”. Între timp a descoperit reguli, tehnici și câteva dintre secretele fotografiei, dar păstrează acea curiozitate sănătoasă a omului convins că întotdeauna mai există ceva de învățat.

O lume mică, privită de aproape

Nu peisajele spectaculoase sau portretele elaborate sunt cele care o cheamă cel mai des. Lumea fotografică a lui Vali este mult mai aproape. Uneori chiar în propria grădină.

Flori, insecte, frunze, fructe și micile întâmplări ale naturii devin personajele imaginilor sale. Iar Petroșaniul, cu răcoarea lui, îi oferă uneori un decor aparte: flori, frunze și fructe acoperite de pojghițe fine de gheață, transformate pentru câteva clipe în mici bijuterii.

Pasiunea ei a devenit atât de cunoscută printre cei apropiați, încât vecinii, prietenii și chiar elevii îi aduc uneori insecte pentru câte o „ședință foto”.

Probabil că nu multe insecte din Petroșani se pot lăuda cu propriul fotograf!

Aparatul potrivit este cel pe care îl iei cu tine

Vali fotografiază cu un Sony HX400V și nu visează la genți pline cu obiective sau la echipamente complicate. Își dorește un singur lucru de la aparatul ei: să nu se strice niciodată.

Știe că există aparatură mai performantă și a avut ocazia să o folosească, mai ales că fiica sa cea mare, absolventă de arte, este – după cum spune chiar ea – „adevărata artistă a familiei”.

Dar pentru felul în care fotografiază Vali, dragul ei Sony este suficient. Pentru că fotografia nu începe în lista de specificații a unui aparat. Începe cu privirea.

Aparatura contează, spune ea. Contează și ochiul celui aflat în spatele aparatului. Dar mai trebuie ceva: întâlnirea aceea fericită cu un subiect care merită păstrat.

Câtă editare încape într-o fotografie?

Nici aici nu complică lucrurile. Fotografiile sale nu trec prin transformări spectaculoase. Elimină ceea ce consideră în plus, mai dă puțină strălucire culorilor și lasă imaginea să rămână cât mai aproape de ceea ce a văzut. Este, poate, aceeași simplitate pe care o regăsim în subiectele sale: natura nu are întotdeauna nevoie să fie reinventată. Uneori trebuie doar observată.

Dincolo de fotografie

Dacă am crede că aparatul foto îi ocupă tot timpul liber, ne-am înșela serios. Vali este unul dintre acei oameni care par să aibă nevoie permanent să creeze ceva.

Prima pasiune a fost enigmistica. A început ca „edip” – dezlegător de cuvinte încrucișate – și a continuat ca „sfinx”, devenind creatoare de rebusuri, inclusiv pentru copii. A obținut chiar premiul I la un festival de rebus, la secțiunea de compunere criptografii.

A urmat tricotatul. Nu după modele, ci inventând propriile lucrări.

Mai târziu au apărut farfuriile decorative de perete. Astăzi colecția a depășit 1000 de piese, iar casa începe, după propria mărturisire, să semene tot mai mult cu un muzeu.

Dar dintre toate pasiunile, una a crescut atât de mult încât cu greu mai poate fi numită simplu hobby: scrisul. Din 2010 este membră a Uniunii Epigramiștilor din România și a fost laureată la peste o sută de concursuri de creație literară.

Scrie epigrame, poezie pentru copii, fabule, poezie umoristică și proză. Cuvintele sale s-au adunat în nouă volume de autor și în numeroase volume colective, antologii, culegeri și auxiliare didactice.

Este, de asemenea, coautoarea unui manual de Comunicare în limba română pentru clasa I, precum și a Abecedarului din care învață copii din Republica Moldova.

Și atunci începem să înțelegem că fotografia și scrisul nu sunt, în cazul ei, lumi atât de diferite. Într-una povestește prin cuvinte. În cealaltă, prin lumină.

Dacă ar veni și un premiu fotografic…

La întrebarea ce ar face cu banii câștigați la un concurs de fotografie – aparatură nouă, cursuri sau călătorii? – răspunsul poartă imediat semnătura umorului său:

„Câștig destule concursuri literare, doar n-o să mă apuc să vă suflu și premiile la fotografie!”

Dar dacă s-ar întâmpla? Ar alege excursiile. Și parcă nici nu putea exista un răspuns mai potrivit. Pentru că o călătorie înseamnă locuri noi, întâlniri noi și, inevitabil, alte carduri umplute cu fotografii.

Ce i-ar spune fotografului începător care a fost?

Nimic. Și tocmai acesta este unul dintre cele mai frumoase răspunsuri ale sale.

Vali crede că deprinderile trainice se nasc din încercări, din greșeli, din repararea lor și din acel sănătos „furat de meserie” de la cei pe care îi observăm.

Dacă ar putea întoarce timpul, ar lăsa-o pe Vali cea de la început să greșească, să caute și să descopere singură. Pentru că uneori drumul până la fotografie este la fel de important ca fotografia însăși.

Dincolo de cadru

Petronela – Vali Slavu nu se grăbește să se numească fotograf. Își spune, cu modestie, „amatoare”.

Dar poate că fotografia nici nu are nevoie întotdeauna de titulaturi. Are nevoie de curiozitate. De bucuria descoperirii. De răbdarea de a privi o floare, o insectă sau o frunză atinsă de gheață și de a simți că, pentru o fracțiune de secundă, acel lucru merită întreaga noastră atenție.

În spatele aparatului se află un dascăl care știe să privească oamenii, un scriitor care știe să caute povești și un om care încă se lasă surprins de lucrurile mici.

Poate tocmai de aceea fotografiile sale nu încearcă să strige. Ele spun, simplu:

„Uite. Privește și tu ce frumos era aici.”

Iar aceasta este, până la urmă, una dintre cele mai sincere forme de fotografie.