Din obiectivul editorului – Bucăți de suflet

Uneori, niște obiecte vechi devin mai mult decât simple bucăți de sticlă colorată. Devin obiecte dragi, amintiri de neuitat, mici bucăți de suflet.

Am ales să fotografiez acest ceas și elefănțelul fără să-mi fac vreun plan. Nu am pregătit dinainte cadrul și nu am căutat o poveste pe care să o spun. Le-am așezat pur și simplu în fața aparatului, într-o lumină caldă, pentru că mi se făcuse dor de mama. Au fost ale ei…

Le priveam de fiecare dată când mergeam în vizită și îmi plăceau nespus. Mama observase, probabil, felul în care mă uitam la ele și, într-o zi, mi le-a dăruit. M-am bucurat ca un copil, fără să bănuiesc atunci cât de prețioase aveau să devină odată cu trecerea timpului.

Astăzi nu mai văd în ele doar un ceas și un elefănțel. Văd mâinile mamei care le-au atins, casa ei și clipele în care încă puteam să-i aud glasul. Le păstrez cu grijă și, din când în când, le fotografiez.

Poate pentru a opri timpul în loc.
Poate pentru a o simți din nou aproape.
Sau poate doar pentru că dorul are nevoie, uneori, de lumină.