Din obiectivul editorului – Soarele și Luna
Eram studentă în primul an de facultate când, cu prilejul unui schimb de experiență, am ajuns pentru două săptămâni în Belgia. Programul cuprindea vizite la diferite ferme și la alte obiective legate de domeniul nostru de studiu, dar cea mai frumoasă amintire avea să se nască într-unul dintre weekenduri.
Fiecare dintre noi urma să fie găzduit de familia unui student belgian. Așa am ajuns eu acasă la Sebastian, undeva aproape de granița cu Franța. Am fost primită cu multă căldură, de parcă nu eram o tânără venită dintr-o țară îndepărtată, ci un om drag, așteptat de multă vreme.
Când au aflat că acasă mă aștepta o fetiță care nu împlinise încă un an, s-au gândit și la ea. Mi-au oferit multe daruri, iar printre ele se aflau doi ursuleți de pluș: Soarele și Luna.
Au trecut de atunci 34 de ani. Fetița mea a crescut, anii s-au așezat cuminți peste noi, iar cei doi ursuleți au rămas. Au rezistat timpului, mutărilor și tuturor schimbărilor prin care a trecut viața noastră. Nu mai sunt de mult doar niște jucării. Sunt martorii unei tinereți îndepărtate, ai primei mele despărțiri de copil, ai unei călătorii și ai bunătății unor oameni pe care nu i-am uitat.
Astăzi, Soarele și Luna au primit un rol nou: au devenit manechine răbdătoare în joaca mea de-a fotografia. Îi așez în lumină, le schimb decorul și îi privesc prin obiectiv, iar pentru câteva clipe timpul pare să se întoarcă.
Unele jucării nu îmbătrânesc niciodată. Cresc odată cu noi, adună amintiri și, fără să spună vreun cuvânt, ne povestesc cine am fost și cât de departe am ajuns.
