Semnătura fotografică – Fotografiile care păstrează timpul

Într-o zi, i-am invitat pe membrii Cafenelei Fotografilor să caute timpul în imaginile lor. Părea o temă despre trecut. Dar, pe măsură ce fotografiile au început să sosească, am înțeles că timpul poate fi găsit și într-o clipă care se petrece chiar acum. Trebuie doar să o privim cu gândul că, într-o bună zi, ne vom întoarce la ea.

„Ei au fost părinții mei. Doi oameni care s-au iubit până dincolo de moarte. Veseli, plini de viață și mereu gata să întindă o mână de ajutor, oricui și în orice clipă.
Astăzi, timpul îi păstrează pentru mine într-o fotografie. Îi privesc și îi regăsesc așa cum au fost: împreună, puternici și luminoși. Nu mai sunt lângă mine, dar iubirea lor a rămas. În tot ceea ce sunt, în fiecare amintire și în fiecare dor.
Aceasta este fotografia mea care păstrează timpul. Și, odată cu el, îi păstrează pe ei, împreună… „

Foto – Angela Codrina Bocșe

Poate așa începe orice amintire: cu o zi obișnuită. Cineva zâmbește spre aparat, un copil se apleacă să descopere ceva, o mamă îl ține aproape. Nimeni nu știe ce va însemna fotografia aceea peste douăzeci de ani. Între timp, copilul va crește, chipurile se vor schimba, iar ziua în care a fost apăsat declanșatorul va părea tot mai îndepărtată. Imaginea o va păstra însă întreagă, gata să fie regăsită.

Foto – Anișoara Ploeșteanu & Camelia Stan

Fot – Valerian Cruceru & Doru Sava

Un zâmbet poate păstra și emoția unui început. O tânără mireasă privește spre anii care o așteaptă, cu speranța unei iubiri fără margini. Pentru ea, fotografia va rămâne mereu legată de clipa aceea, chiar dacă viața îi va adăuga, între timp, atâtea alte povești. Așa lucrează timpul cu imaginile noastre: le dă, an după an, înțelesuri pe care nu le puteam bănui atunci când au fost făcute.

„Un zâmbet firav, plin de speranța iubirii fără margini ce, în timp, se va preschimba în amintirea celei mai prețioase clipe din viața unei tinere mirese.”

Foto – Mădălina Gavrea

Mai târziu, într-o fotografie căutăm adesea un om. Ne apropiem de chipul lui ca și cum am putea auzi din nou o voce sau un râs cunoscut. Îi recunoaștem privirea, felul de a sta lângă cineva drag, lumina pe care o aducea într-o încăpere. Câteodată, oamenii din imagine nu mai sunt lângă noi. Îi privim totuși împreună, așa cum au fost, și descoperim că iubirea lor continuă să aibă un loc în viața noastră.

Foto – Carmen Watkins & Daniela Rotar

Foto – Mircea Furdu & Ela Ionescu

Foto – Mircea Furdu & Romeo Dumitrache & Agota Szilagyi

Privirea coboară apoi spre mâini. Poate pentru că ele spun atât de mult despre o viață: au frământat pâine, au mângâiat un copil, au sprijinit pe cineva la nevoie, s-au împreunat în rugăciune. În fiecare gest se află ceva din omul care l-a făcut. Și tocmai gesturile acestea, atât de firești încât aproape nu le observăm, devin prețioase când timpul le așază în urmă.

Foto – Denisa Deni

Foto – Ramona Ciuchendea

Oamenii lasă urme și în locurile în care au trăit. O ușă se deschide de mii de ori, până când într-o zi rămâne închisă. Într-o cameră, câteva obiecte continuă să stea acolo unde le-a pus cineva. O casă își pierde acoperișul, dar păstrează încă semnele celor care i-au trecut pragul. Fotografiile acestor locuri ne fac să ne oprim și să ne întrebăm ce vieți s-au desfășurat între pereții lor.

Foto – Anna Gheorghiu & Camelia Stan

Foto – Monica Axinte & Laurențiu Ghivnici

Foto – Violeta Cristea

Dincolo de case, timpul se întinde peste locuri întregi. La Dumești, în Apuseni, soarele, norii și ceața schimbă mereu priveliștea. Și totuși, privind fotografia, ai senzația că liniștea a rămas acolo de multă vreme. Poate timpul chiar s-a oprit puțin, s-a odihnit și apoi a plecat, lăsând oamenii să ducă mai departe povestea locului.

„Dumesti, unde timpul a stat putin, s-a odihnit, si a plecat. Insa a lasat linistea, a lasat soarele, norii si ceata, a lasat Apusenii si oamenii, sa pastreze si sa transmita sublimul basm…”

Foto – Laurențiu Țuchendrea

Sunt povești pe care oamenii le duc mai departe prin credință, prin obiceiuri și prin felul în care își pomenesc înaintașii. Un veșmânt, o biserică, o icoană sau un loc al amintirii leagă viețile de astăzi de cele care au fost înainte. Și astfel, ceea ce pare să aparțină trecutului continuă să fie prezent printre noi.

Foto – Petronela Vali Slavu

Foto – Mircea Furdu & Ela Ionescu & Mariana Mariana

Foto – Mircea Furdu

Poate că acesta este darul fotografiei: ne lasă să revenim. La o zi din copilărie, la un chip iubit, la o casă, la o lumină pe care credeam că am uitat-o. Nu ne întoarce în timp și nu umple locul celor plecați. Dar, pentru câteva clipe, ne ajută să fim din nou aproape de ceea ce au însemnat pentru noi.

Foto – Mircea Furdu

Foto – Romeo Dumitrache

Foto – Anișoara Ploeșteanu & Ramona Ciuchendea & Anna Gheorghiu

Le mulțumim tuturor celor care au răspuns invitației noastre. Fiecare a adus o fotografie și, odată cu ea, un fel de a privi timpul. Împreună, imaginile lor ne amintesc să fim atenți la oamenii, locurile și clipele de lângă noi. Cândva, tocmai acestea vor fi amintirile pe care vom dori cel mai mult să le păstrăm.