România prin lumină și timp – Mănăstirea Turnu
La poalele Muntelui Cozia, pe malul stâng al Oltului, Mănăstirea Turnu se află într-unul dintre acele locuri în care peisajul îți atrage privirea înainte să ajungi la poartă.
Drumul pornește dinspre Călimănești–Căciulata și trece prin apropierea Mănăstirii Cozia. Se poate ajunge și cu trenul, coborând în stația Turnu, aflată la o scurtă plimbare de mănăstire. Muntele se ridică în spatele așezământului, iar Oltul își urmează cursul printre culmi.
Turnu nu este doar un loc frumos de privit. La poalele culmii Turneanu au trăit, de-a lungul timpului, sihaștri care și-au săpat chiliile în stâncă. Unele se păstrează și astăzi, mărturii tăcute ale unei vieți petrecute departe de zgomotul lumii. Biserica veche a fost ridicată în 1676, pe locul uneia de lemn, iar biserica mare a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea. Incendiul din 1932 a lăsat urme adânci, însă ansamblul a fost refăcut. Povestea aceasta se simte, parcă, și fără să îi cunoști toate datele: în piatră, în ziduri, în felul în care locul își păstrează liniștea.
Pentru fotografi, Mănăstirea Turnu are frumusețea rară de a nu arăta niciodată la fel. Iarna, albul zăpezii așază peste munte și peste acoperișuri o lumină domoală, iar contururile mănăstirii devin mai limpezi. Primăvara aduce verdele proaspăt al pădurii și acea prospețime care pare să înnoiască fiecare cadru. Vara, frunzișul bogat îmbracă versanții, iar lumina se strecoară printre ramuri, lăsând umbre schimbătoare pe alei și pe ziduri. Toamna, Cozia se aprinde în nuanțe de aramă și ruginiu, oglindite, pe alocuri, în apele Oltului.
Aici merită să ridici aparatul pentru peisajul larg, dar și să îl cobori spre detaliile care se dezvăluie încet: piatra chiliilor, o fereastră, o cărare, o rază care atinge pentru câteva clipe un zid. Muntele, apa și mănăstirea pot încăpea în aceeași fotografie. Alteori, povestea întreagă se găsește într-un colț de lumină.
Poate tocmai de aceea Turnu te cheamă să revii. Nu pentru a repeta o fotografie, ci pentru a vedea cum același loc își schimbă chipul odată cu anotimpurile, păstrându-și, de fiecare dată, liniștea.
Mulțumim pentru fotografii domnului Ovidiu Domsa
