Doru Sava – Portretul incepe acolo unde apare emotia

Doru Sava este unul dintre acei fotografi care nu caută spectaculosul cu orice preț. Pentru el, fotografia de portret înseamnă, înainte de toate, întâlnirea sinceră dintre doi oameni. Dincolo de tehnică și de aparatură, el vorbește despre încredere, comunicare și emoția care se naște într-o fracțiune de secundă, atunci când omul din fața obiectivului uită că este fotografiat.

În acest dialog pentru Cafeneaua Fotografilor, Doru Sava ne invită să descoperim felul în care privește portretul, de ce preferă lumina naturală, cum reușește să transforme o ședință foto într-o conversație și de ce consideră că fiecare fotografie trebuie să transmită o emoție. Este un interviu despre pasiune, răbdare și despre frumusețea autenticității.

CF – Pentru început, spune-ne câteva cuvinte despre tine. Cine este Doru Sava dincolo de aparatul de fotografiat?

DS – Doru Sava este un om îndrăgostit de frumos, de natură, de călătorii și, mai presus de toate, de fotografie – pasiunea care îl însoțește și îi dăruiește bucuria de a descoperi lumea prin propriul obiectiv.Din punct de vedere profesional, mi-am construit parcursul cu seriozitate și perseverență. De la absolvirea liceului lucrez ca electrician, cu doar câteva scurte întreruperi, iar  în ultimii douăzeci de ani face parte din echipa Spitalului Județean din Focșani, unde îmi desfășor activitatea cu aceeași responsabilitate ca și în viața de zi cu zi.

CF – Ce te-a atras spre fotografia de portret? A fost o alegere firească sau o întâmplare?

DS – Fotografia de portret este una dintre marile mele plăceri. Totul a început cu mulți ani în urmă, într-un parc. Acolo am observat un grup de fete de gimnaziu, iar una dintre ele avea un chip atât de expresiv și de frumos, încât nu m-am putut abține să nu-i cer voie să îi fac o fotografie.

A fost scânteia care a aprins totul. Imediat, și celelalte fete au vrut să fie fotografiate, iar de acolo lucrurile au evoluat firesc. Au început să mă caute pentru mici ședințe foto, iar eu am acceptat cu mare drag. Nu le ceream niciodată bani. Ele erau fericite că aveau fotografii frumoase pentru Facebook, iar eu eram încântat că puteam exersa, experimenta și învăța cu fiecare cadru realizat.

Privind în urmă, îmi dau seama că acea întâmplare aparent banală a fost începutul unei pasiuni care avea să mă însoțească peste ani și să îmi schimbe felul în care privesc oamenii și frumusețea fiecărui chIip.

CF – Ce încerci să surprinzi atunci când fotografiezi un om: expresia, privirea, emoția sau povestea lui?

DS – Când fotografiez oameni, încerc întotdeauna să surprind emoția din privirea lor. De multe ori, cele mai reușite imagini sunt cele realizate pe neașteptate, în acele fracțiuni de secundă în care persoana uită de aparat și rămâne ea însăși. Tocmai de aceea, instantaneul are un farmec aparte.

În timpul ședințelor foto, cheia este comunicarea. Încerc să vorbesc cât mai mult cu persoana din fața obiectivului, să o fac să se relaxeze, să uite că este fotografiată. Nu îmi doresc un model încremenit, care așteaptă comanda de a zâmbi, ci un om autentic, care își exprimă firesc emoțiile.

Cred că adevărata portretistică începe în momentul în care între fotograf și subiect se creează o legătură, o stare de încredere și de armonie. Atunci dispar măștile, iar fotografia capătă viață.

CF – Crezi că un portret reușit spune mai multe despre persoana fotografiată sau despre fotograful care se află în spatele aparatului?

DS – De cele mai multe ori, un portret vorbește nu doar despre persoana aflată în fața aparatului, ci și despre omul din spatele lui. În fotografia de portret trebuie să existe acea simbioză între fotograf și subiect, o relație construită pe încredere, comunicare și naturalețe.

Fotograful trebuie să știe să inspire, să îndrume și să creeze o atmosferă în care cel fotografiat să se simtă liber. Nu este suficient să îi spui cum să stea sau unde să privească; trebuie să îl faci să uite de aparat, să te urmeze firesc și să aibă încredere în ceea ce îi ceri. Abia atunci expresiile devin autentice, iar emoția apare fără să fie forțată.

Un portret reușit nu este doar imaginea unui chip. Este întâlnirea dintre două sensibilități – cea a fotografului și cea a omului din fața obiectivului.    

CF – Cum reușești să creezi o atmosferă relaxată, astfel încât modelul să se simtă în largul lui?

DS – Pentru ca atmosfera să fie cât mai relaxată, încerc să o fac pe persoana din fața aparatului să se simtă în largul ei. Vorbesc mult, spun câte un banc sau o glumă, încerc să o fac să râdă și urmăresc momentul în care emoțiile și tracul din fața camerei încep să dispară.

De multe ori îi spun: „Te rog, pentru câteva clipe uită că sunt în fața ta. Imaginează-ți că privești pe cineva care te admiră și te apreciază. Arată-mi eleganța, naturalețea și distincția ta.” În acel moment, expresia se schimbă, privirea devine mai caldă, iar fotografia începe să spună o poveste adevărată.

Cred că un portret reușit nu se obține doar prin tehnică sau printr-un aparat performant, ci prin încrederea pe care fotograful reușește să o câștige. Când omul din fața obiectivului uită că este fotografiat, abia atunci apare autenticitatea pe care o caut în fiecare portret.

CF – Preferi portretele spontane sau cele atent pregătite? De ce?DS – Când vreau să surprind un portret, de cele mai multe ori îmi pregătesc subiectul și îl ajut să se simtă în largul lui. Dar profit și de spontaneitate, de acele clipe în care persoana uită de prezența aparatului și nu mai este atentă la cameră. Tocmai atunci apar gesturile firești, privirile sincere și emoțiile autentice. Din experiența mea, cele mai reușite portrete se nasc adesea în astfel de momente, când omul din fața obiectivului este pur și simplu el însuși.

CF – Există un portret de care ești deosebit de mândru? Ce îl face special pentru tine?

DS – Da, există un portret de care sunt deosebit de mândru. Am participat cu el la numeroase expoziții și, de fiecare dată, s-a bucurat de aprecieri din partea iubitorilor de fotografie.

Este portretul unei tinere de origine ucraineană din Bucovina, pe care am întâlnit-o cu mulți ani în urmă, când a venit la Zilele Municipiului Focșani alături de un ansamblu folcloric. M-a impresionat imediat prin naturalețea, frumusețea și expresivitatea ei. Pur și simplu nu am putut rezista tentației de a o ruga să-mi acorde câteva minute pentru câteva cadre.

Fotografiile au ieșit exact așa cum îmi doream: sincere, luminoase și pline de expresie. De-a lungul anilor am păstrat legătura, chiar dacă doar în mediul online. Din păcate, totul s-a întrerupt în momentul în care mi-am pierdut vechiul cont de Facebook. Odată cu el au dispărut și legăturile cu mulți dintre prietenii virtuali pe care îi adunasem în timp, inclusiv cu ea.

Totuși, portretul a rămas și astăzi unul dintre cele mai dragi sufletului meu. De fiecare dată când îl privesc, îmi amintește nu doar de un chip frumos, ci și de o întâlnire care mi-a oferit una dintre cele mai apreciate fotografii din parcursul meu fotografic.

CF – Lumina este unul dintre cele mai importante elemente în fotografia de portret. Ce fel de lumină te inspiră cel mai mult?

DS – Prefer lumina naturală. Cele mai multe portrete le realizez în aer liber, acolo unde lumina este vie și autentică. Cred că natura oferă cel mai frumos decor, iar lumina ei pune în valoare expresia și emoția fiecărui chip.

CF – Ce emoție îți dorești să simtă privitorul atunci când privește fotografiile tale?

DS – Atunci când cineva îmi privește fotografiile, îmi doresc să simtă mai mult decât frumusețea unei imagini. Vreau să simtă emoția acelui moment, să aibă impresia că se află chiar în spatele aparatului de fotografiat și că privește lumea prin ochii mei. Pentru mine, o fotografie reușită este cea care îl face pe privitor să trăiască povestea, nu doar să o privească.

CF – Dacă ai putea realiza un portret al oricărei persoane, indiferent de epocă sau de notorietate, pe cine ai alege și de ce?

DS – Cred că, dacă ar fi să realizez un portret cu adevărat special, aș alege fără ezitare atmosfera Evului Mediu. Mă atrage naturalețea acelei epoci, eleganța firească și nonșalanța pe care o transmiteau femeile de atunci. Am impresia că trăiau într-un ritm mai liniștit, mai aproape de natură și de esența vieții, departe de agitația și presiunea lumii moderne.

Astăzi, imaginea este influențată permanent de rețelele sociale, mass-media și televiziune, iar oamenii simt adesea nevoia să joace un rol în fața camerei. În schimb, îmi imaginez că un portret inspirat din Evul Mediu ar surprinde mai ușor autenticitatea, simplitatea și frumusețea nealterată a expresiei umane. Tocmai această sinceritate este ceea ce încerc mereu să caut într-un portret.

CF – Ce sfat i-ai oferi unui fotograf aflat la început de drum care își dorește să descopere frumusețea fotografiei de portret?

DS – Un sfat pentru cei care fac primii pași în fotografia de portret este să caute, înainte de toate, naturalețea. Încercați să comunicați cât mai mult cu persoana din fața obiectivului, să creați o atmosferă relaxată, în care aceasta să uite că este fotografiată. Cele mai reușite portrete se nasc atunci când dispare teama de aparat și rămâne doar autenticitatea.

În fotografie învățăm toată viața. Nimeni nu este perfect și fiecare experiență ne învață ceva nou. Iar, de cele mai multe ori, nu aparatura face diferența, ci momentul pe care reușești să îl surprinzi și emoția pe care o transmiți prin imagine.

CF – La final, dacă ar trebui să descrii fotografia de portret într-o singură propoziție, care ar fi aceea?

DS – Fiecare om își găsește un mod de a-și exprima sufletul. Eu nu pot să cânt și nici să pictez, dar am fotografia. Prin ea spun ceea ce uneori cuvintele nu reușesc să spună.

La finalul acestui dialog rămâne o idee simplă, dar profundă: un portret reușit nu se naște doar din lumină, compoziție sau tehnică, ci mai ales din legătura sinceră dintre fotograf și omul din fața aparatului.

Doru Sava ne amintește că fotografia este, înainte de toate, un limbaj al sufletului. Iar atunci când în spatele fiecărui declanșator există răbdare, respect și emoție, imaginea capătă puterea de a spune povești pe care cuvintele nu le pot cuprinde.

Îi mulțumim pentru sinceritate și pentru această incursiune în universul său fotografic și îi dorim să continue să surprindă, prin obiectivul său, chipuri care nu doar se văd, ci se simt.