Alba Iulia – o zi în care trecutul a pășit din nou prin Cetate
Există locuri în care istoria nu pare niciodată cu adevărat încheiată. Rămâne prinsă în ziduri, în piatra străzilor, în porți și clădiri, în monumente și în poveștile pe care oamenii continuă să le spună. Iar uneori este nevoie doar de o zi aparte pentru ca trecutul să pară că se desprinde din paginile cărților și se întoarce printre noi. Alba Iulia este unul dintre aceste locuri.
În octombrie 2022, la împlinirea unui secol de la Încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, Cetatea Alba Carolina a devenit din nou scena unui moment încărcat de istorie și simbol.
Uniforme de epocă au apărut printre zidurile Cetății. Caii au pășit din nou pe piatra veche, drapelele s-au ridicat, muzica și ceremonialul militar au umplut spațiul, iar printre oamenii prezentului au început să se strecoare imagini care păreau venite dintr-un alt timp.
Printre cei care au asistat la această întoarcere simbolică în istorie s-a aflat și fotograful Cristian Sătmărean. Numai că fotograful nu privește niciodată un asemenea moment doar ca spectator. El caută. Așteaptă. Se apropie de un detaliu, apoi se retrage pentru a cuprinde întreaga scenă. Urmărește oamenii, lumina, gesturile și acele fracțiuni de secundă care dispar înainte ca ceilalți să apuce să le observe.
Iar ceea ce rămâne în urma lui este povestea unei zile.
Un secol între două momente
La 15 octombrie 1922, Alba Iulia devenea locul unuia dintre cele mai importante momente simbolice din istoria României de după Marea Unire: încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria.
Ceremonia desfășurată în urmă cu un secol avea să lege pentru totdeauna numele celor doi suverani de Alba Iulia și de imaginea României întregite. O sută de ani mai târziu, în octombrie 2022, orașul și-a amintit.
Centenarul Încoronării a readus în Cetate ceremonii militare, parade, reconstituiri istorice și numeroase manifestări dedicate acelui moment.
Privind fotografiile realizate atunci de Cristian Sătmărean, granița dintre cele două timpuri pare uneori surprinzător de subțire. Într-un cadru vedem oameni ai prezentului. În următorul, uniforme, săbii, cai și drapele ne fac să uităm pentru o clipă în ce an ne aflăm. Poate că acesta este unul dintre darurile fotografiei: nu poate întoarce timpul, dar ne poate face să simțim că, pentru o fracțiune de secundă, l-a oprit.
Când Cetatea devine scenă
Prin porțile monumentale ale Cetății înaintează formațiile militare. Rândurile ordonate ale uniformelor desenează geometria ceremoniei. Drapelul devine punctul către care se îndreaptă privirea, iar zidurile vechi ale Cetății nu mai sunt doar decor. Ele fac parte din poveste.
Apoi apar caii. Negri, impunători, purtând călăreți în uniforme ceremoniale, schimbă imediat atmosfera. În jurul lor plutesc confetti în culorile tricolorului, iar pentru o clipă imaginea pare desprinsă dintr-o scenă de film.
Numai că nu este film. Este o zi adevărată, cu oameni adevărați, trăită într-un loc în care istoria și prezentul s-au întâlnit.
Cristian Sătmărean surprinde atât solemnitatea momentelor oficiale, cât și spectacolul vizual din jurul lor. Nu urmărește doar ceea ce se întâmplă în centrul ceremoniei. Își mută privirea spre margini, spre oameni și spre amănunte. Iar acolo începe o altă poveste.
Istoria stă uneori într-un detaliu
Un eveniment de asemenea amploare poate fi fotografiat de la distanță. Dar poate fi povestit și de foarte aproape.
În metalul unei săbii care prinde lumina. Într-o cocardă tricoloră prinsă pe o cască.
În broderia aurie de pe echipamentul unui cal. Într-o cizmă așezată în scară.
Într-o uniformă reconstituită cu grijă. Într-un drapel mișcat de vânt.
Sau în volanul și bordul unui automobil de epocă, dintr-o vreme în care lumea avea un cu totul alt ritm.
Sunt lucruri mici într-un eveniment mare. Și tocmai de aceea devin importante. Pentru că istoria nu este alcătuită numai din date, nume și ceremonii. Este alcătuită și din obiecte, culori, gesturi, materiale și semne pe lângă care am putea trece fără să le observăm.
Fotograful le izolează din mulțime și ne spune, fără cuvinte: privește și aici.
Oamenii din spatele ceremoniei
În fotografii apar militari și călăreți, membri ai clerului, participanți la reconstituirile istorice, oameni în costume tradiționale, coruri și spectatori.
Unii privesc ceremonia. Alții așteaptă. Unii vorbesc între ei. Alții rămân nemișcați în formație.
Și tocmai aceste chipuri dau viață evenimentului.
Dincolo de protocol și de solemnitatea unei aniversări oficiale, Centenarul Încoronării a fost o zi trăită de oameni. Au venit să vadă, să participe, să fotografieze, să-și amintească sau poate pur și simplu să fie acolo.
Într-unul dintre cadre, un participant poartă cu el o fotografie veche înrămată. Este un amănunt aproape pierdut în mulțime și, totuși, spune atât de mult. Trecutul nu mai este doar povestit. Este purtat în brațe.
Regina Maria
Și apoi, dintre toate imaginile zilei, apare ea. Regina Maria.
Nu în carne și oase, desigur, ci în marmură, privind peste oamenii adunați la Alba Iulia.
Statuia sa, inaugurată cu prilejul Centenarului Încoronării, o înfățișează purtând coroana și veșmântul regal, cu o mână întinsă într-un gest care pare să treacă dincolo de piatră.
Fotografiată de Cristian Sătmărean pe fundalul cerului albastru, silueta albă capătă o liniște aparte.
În jurul ei este anul 2022. În povestea pe care o poartă se află anul 1922. Între cele două sunt o sută de ani.
Și totuși, într-o fotografie, distanța dintre ele pare să dispară.
Fotografia – martorul care rămâne
Orice ceremonie are un sfârșit. Muzica tace. Formațiile se retrag. Caii pleacă.
Mulțimea începe să se risipească, iar confetti rămase pe piatra Cetății sunt purtate încet de pașii oamenilor și de vânt.
Uniformele vor fi puse din nou la păstrare. Automobilele de epocă vor pleca. Străzile își vor recăpăta ritmul obișnuit.
Cetatea se întoarce la prezent. Fotografiile însă rămân.
Și poate că peste mulți ani cineva va privi aceste imagini fără să fi fost acolo. Nu va auzi muzica și nici tropotul cailor. Nu va simți agitația mulțimii și nici emoția unei zile aniversare.
Dar va putea vedea. Va vedea lumina acelei zile, uniformele, oamenii, steagurile, caii, chipurile și zidurile Cetății.
Și va ști că, într-o zi de octombrie a anului 2022, la Alba Iulia, oamenii s-au adunat pentru a-și aminti ceea ce se întâmplase în același loc cu o sută de ani înainte.
Aceasta este una dintre puterile fotografiei. Evenimentul trece. Fotografia rămâne. Iar uneori, prin ea, rămâne și o mică parte din timpul pe care credeam că l-am pierdut pentru totdeauna.
Îi mulțumim domnului Cristian Sătmărean pentru fotografiile oferite Cafenelei Fotografilor și pentru această călătorie vizuală prin Alba Iulia. Prin imaginile sale, Centenarul Încoronării nu rămâne doar consemnarea unui eveniment aniversar, ci devine o poveste despre memorie, oameni și legătura dintre două timpuri despărțite de un secol.
