Dincolo de formă, esența vizibilă – Interviu cu fotograful Cristian Sătmărean

Fotografia începe, de multe ori, acolo unde privirea obișnuită se oprește. Într-un detaliu aparent neînsemnat, într-o formă, într-o umbră sau într-o lumină pe lângă care poate am fi trecut fără să o observăm.

Cristian Sătmărean este unul dintre fotografii care caută tocmai aceste lumi mai puțin văzute. De la natură și close-up până la fotografia alb-negru și abstractă, imaginile sale vorbesc despre curiozitate, intuiție și despre dorința de a descoperi ceea ce se ascunde dincolo de prima impresie.

Vă invităm să îl cunoaștem nu doar prin fotografiile sale, ci și prin povestea omului din spatele aparatului de fotografiat – despre începuturi, învățare, perseverență, emoție și acel „ochi de fotograf” care continuă să caute, mereu, ceva nevăzut.

CF – Cristian, cum a început apropierea dumneavoastră de fotografie și când ați simțit că aceasta va deveni mai mult decât o simplă pasiune?

CS – De fotografie eram pasionat de foarte mulți ani, dar activitatea zilnică, viața în general, nu mi-a permis să mă ocup de ea la nivelul care eu îl doream.

În anul 2018 m-am hotărât că e timpul să-i dedic fotografiei cât mai mult timp posibil. Pentru aceasta, autodidact fiind, am început să citesc cărți, reviste de sau despre fotografie, să urmăresc o mulțime de canale de youtube și în general să studiez foarte multe lucruri despre fotografie descoperite pe internet. ,,Teoria ca teoria dar practica te omoară”.

La un moment dat am constatat că deși știam o grămadă de lucruri despre fotografie prea mult nu mă ajutau pentru rezultatul final, o fotografie reușită. Am ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi să urmez un curs de fotografie, curs unde un profesionist ar putea realiza intr-un timp relativ scurt dacă am, cum se spune, „ochi de fotograf”, dacă am aptitudinile necesare și ar putea constata mult mai rapid ce fac bine, ce fac rau, unde, cum si ce trebuie lucrat. Astfel am urmat timp de 4 ani cursurile de artă fotografică organizate de Centrul de Cultură Augustin Bena Alba Iulia, la clasa profesorului Vasile Sârb. Pentru mine cursul a fost mană cerească și mi s-a potrivit precum o mănușă. Acolo am prins aripi și am știut ca fotografia artistică va fi ținta principală pentru mine.

CF – Ce anume vă atrage cel mai mult în fotografia de natură? Peisajul în ansamblu sau detaliile pe lângă care ceilalți trec adesea fără să le observe?

CS – În fotografie mulți încep cu peisajul. Sunt atras și de peisajul în ansamblu, dar în special de detalii. Pentru mine peisajul în ansamblu este lumea mare, lumea pe care toți o vedem.

CF – Practicați și fotografia close-up. Ce vă fascinează la această apropiere de subiect și ce lumi nebănuite ați descoperit privind natura de aproape?

CS – Așa cum am precizat, aceasta lume mare pe care o vedem cu toții este compusă din mai multe lumi mai mici, iar fiecare lume mică la rândul ei are în compunere alte lumi și mai mici. Multe dintre aceste lumi mici sunt călcate în picioare, la propriu sau la figurat, de către noi cei mari, fie din nepăsare, fie din neglijență, fie din cauza faptului că nici măcar nu știm că ele exista. Pe noi ne bucură în general, doar ansamblul. Problema e ca lumea mare funcționează și arată bine atâta vreme cât lumile mici care o compun funcționează și sunt bine. Fascinația mea pentru detalii vine de aici, de a-i pune în lumina reflectoarelor pe cei mici, pe cei pe care lumea mare nu-i prea vede sau nu le dă importanța cuvenita.

CF – În fotografiile dumneavoastră, cât este observație atentă și cât este intuiție de moment?

CS – Dacă ar fi să exprim acest lucru în procente, probabil ca 25% este observație atentă și 75% intuiție de moment.

CF – Fotografia alb-negru presupune renunțarea la culoare, dar adesea câștigă în emoție și profunzime. Ce vă determină să alegeți alb-negrul pentru o anumită imagine?

CS – Prin dispariția culorilor dintr-o fotografie în alb negru rămâne esență, rămâne ceea ce contează cel mai mult, subiectul este mult mai evident și mai bine pus în valoare.

CF – Credeți că există subiecte care se exprimă mai sincer sau mai puternic în alb-negru?

CS – Personal, cred ca da. În același timp este și o chestiune discutabilă. Depinde de subiect, depinde de context, depinde și de ochiul fotografului. Aceeași compoziție, un fotograf o vede mai reușită color, pe când altul o vede ca fiind mai bună în alb negru.

CF – Fotografia abstractă ocupă un loc important în activitatea dumneavoastră. Cum ați descrie-o unui om care o privește pentru prima dată?

CS – Este genul de fotografie care lasă loc cel mai mult minții privitorului să zboare, sa mediteze, sa caute înțelesul, sa caute logica. Este fotografia care, de obicei, la o vizualizare rapidă, intrigă, te obligă să te uiți un timp mai îndelungat la ea pentru a înțelege ce este. Este fotografia în care subiectul nu este foarte rapid sau ușor de identificat, plus că el, subiectul, poate fi un lucru cunoscut sau total necunoscut, dar care creează în privitor ceva care îl surprinde, îl uimește sau îl încântă.

CF – Atunci când realizați o fotografie abstractă, porniți de la un subiect concret sau vă lăsați ghidat de forme, linii, texturi, umbre și lumină?

CS – Există cazuri când pornesc de la un subiect concret, dar de cele mai multe ori îmi construiesc în minte, înainte de a declanșa viitoarea, sper eu, fotografie reușită ghidat de forme, linii, texturi, umbre și lumină.

CF – În urmă cu doi ani ați avut o expoziție personală de fotografie abstractă, organizată de Centrul de Cultură „Augustin Bena” din Alba Iulia. Cum ați trăit experiența pregătirii și deschiderii acelei expoziții?

CS – Cu bucurie, încântare și un sentiment de împlinire. Pentru mine marea satisfacție a venit în momentul în care cei care au văzut lucrările prezente în expoziție, le-au apreciat și le-au considerat cu adevărat reușite. Acelea au fost momentele care mi-au produs cea mai mare bucurie, deoarece în fotografia abstractă diferența între reușită și eșec este mai subțire decât un fir de păr.

CF – Cum ați ales imaginile expuse și ce v-ați dorit să simtă vizitatorii în fața lor?

CS – Mi-am selectat cele mai bune 100 de lucrări din multitudinea de fotografii abstracte pe care le realizasem până la acea oră. Cu ele m-am prezentat la Centrul de Cultură și împreună cu profesorul meu, Vasile Sârb, am mai făcut o selecție alegându-le pe cele mai bune 30.

Foarte important în fotografia abstractă ( probabil mai mult decât în oricare alt gen ) este alegerea titlului pentru fiecare fotografie. Îmi aduc aminte că, mai în glumă mai în serios, Vasile Sârb mi-a zis: ,,Acum să te văd cum găsești tu cele mai potrivite și explicative titluri pentru fotografiile astea”. Le-am găsit și consider că au fost suficient de inspirate. Dorința mea era ca privitorii să vadă ce am văzut și eu. Cu toate astea, conform expresiei ,,10 oameni se uită la același lucru și fiecare vede altceva „ era posibil ca vizitatorii să dea o altă interpretare fotografiilor.

CF – Timp de patru ani ați urmat cursurile de fotografie ale Centrului de Cultură „Augustin Bena”, îndrumat de artistul fotograf Vasile Sârb. Ce a însemnat această perioadă pentru evoluția dumneavoastră?

CS – A fost perioada în care am pus, practic, toate bazele fotografiei  mele. A fost perioada în care abia așteptam următoarea oră de curs în care să mai învăț ceva sau să-mi lămuresc lucruri pe care nu le înțelesesem exact sau nu le stăpâneam suficient de bine și știam că acolo, cu Vasile Sârb, o să primesc și soluțiile și îndrumarea de care aveam nevoie.

CF – Care este cea mai importantă lecție primită de la Vasile Sârb, o lecție care vă însoțește și astăzi atunci când fotografiați?

CS – De fapt sunt trei: perseverența, însușirea permanentă de cunoștințe noi în domeniul fotografiei și …răbdarea. Pe primele două le respect și le urmez. A treia, răbdarea, e calitatea cu care, cred eu, am fost cel mai puțin înzestrat în viața asta.

CF – Pregătirea fotografică v-a schimbat doar tehnica sau și felul în care priviți lumea din jur?

CS – Tehnica, în mod categoric. Modul în care văd lumea din jur, mi-a rămas același pe care l-am avut dintotdeauna, pentru că cel mai bine și cel mai sincer și adevărat nu pot vedea lumea decât prin mine. Modul e același dar îl exprim, la nivel fotografic mai eficient.

CF – Cât de importantă este răbdarea pentru un fotograf care caută detalii, forme și compoziții mai puțin evidente?

CS – Cum am precizat anterior mă bazez în primul rând pe intuiție. Îmi place să cred că propria intuiție mă ajută suficient în cele mai multe cazuri, iar în momentele care necesită răbdare și mai ales răbdare îndelungată pentru mine timpul trece greu, chiar foarte greu.

CF – Aveți o fotografie de care sunteți în mod deosebit atașat? Ce poveste sau emoție se află în spatele ei?

CS – Da, am. E o fotografie abstractă. A fost și ea prezență în expoziția menționată. Titlul ei este ,,Fluturele din clepsidră”. În fluturele respectiv eu am văzut omul. În partea de jos a clepsidrei am văzut trecutul, pământul, viața actuală. În partea de sus a clepsidrei stilizate am vizualizat Universul, lumile celeste. Fluturele ( omul ) încearcă și reușește, poate cu teamă, poate cu încredere și speranță să ajungă în lumile mai bune. Se zice că dacă ești nevoit să explici o fotografie, aceea nu e fotografie. Cât de fotografie e sau nu ,,Fluturele din clepsidră” hotărăsc cei care o privesc, fiecare în parte. Eu am explicat-o pentru a realiza și ceilalți ce am văzut eu în ea. De fapt în acel fluture eu m-am văzut pe mine. Acesta e motivul pentru care mă simt atașat de fotografia respectivă.

CF – Ce vă inspiră mai mult: locurile noi sau lucrurile obișnuite, redescoperite într-o lumină diferită?

CS – Și unele și altele. Cele noi te încântă tocmai prin faptul că nu le-ai mai văzut niciodată și poți descoperi în ele lucruri nebănuite. În cele cunoscute, în funcție de lumină,  de anotimp, de multe altele,  mereu e ceva diferit la ele. În ce privește locurile noi, într-o anumită măsură, ele nu sunt niciodată cu adevărat noi pentru mine. De ce? Pentru simplu motiv că înainte de a merge într-un loc nou, caut să aflu cât mai multe despre acel loc. O fac pentru a nu rata nimic din ceea ce există acolo. Decât să regret mai târziu,  prefer să mă informez din timp.

CF – Când considerați că o fotografie este cu adevărat reușită: atunci când vă mulțumește pe dumneavoastră sau când reușește să trezească o emoție în privitor?

CS – Mă consider foarte critic cu propria persoană. Ca o fotografie să poată fi privită de ceilalți, trebuie să treacă de filtrele mele, dar judecătorul suprem rămâne tot privitorul.

CF – Există un gen fotografic pe care nu l-ați explorat încă, dar pe care v-ar plăcea să îl încercați?

CS – Cel mai puțin m-am ocupat de portret. La ora actuală, din genul acesta cel mai tentat sunt de, dacă se poate spune așa, portretul instantaneu. Expresiile, emoțiile, trăirile ce pot fi imortalizate mă atrag în mod deosebit.

CF – Ce proiect fotografic vă doriți să realizați în perioada următoare? Vă gândiți și la o nouă expoziție personală?

CS – Am eu mai multe proiecte în minte, dar o parte din realizarea lor nu depinde doar de mine. Mi-aș dori o expoziție alb – negru. După cum se știe, pentru ca o dorință de genul acesta să se materializeze, fotografiile în sine sunt doar primul pas, mai e nevoie și de multe alte lucruri să se întâmple.

CF – Dacă ar trebui să vă descrieți fotografia în doar trei cuvinte, care ar fi acestea?

CS – Emoție, mister, inedit.

CF – La final, ce le-ați spune celor care privesc o fotografie abstractă și se întreabă: „Ce ar trebui să văd aici?”

CS – Înțelegerea unei fotografii abstracte depinde de imaginația, de starea sa de spirit. Mintea privitorului este cel mai bun analist.

CF – La finalul acestei întâlniri, rămânem cu sentimentul că fotografia înseamnă mai mult decât lumină, compoziție și momentul potrivit. Înseamnă felul în care alegem să privim lumea și, mai ales, felul în care reușim să îi facem și pe ceilalți să o privească prin ochii noștri.

Îi mulțumim domnului Cristian Sătmărean pentru sinceritate, pentru timpul acordat și pentru că ne-a lăsat să pășim, pentru câteva clipe, în universul său fotografic. Îi dorim lumină bună, drumuri frumoase, inspirație și cât mai multe imagini care să spună povești fără să aibă nevoie de cuvinte.