Portret de fotograf – Adriana Dumitrescu
Adriana Dumitrescu – fotografia ca bucurie și refugiu
Sunt oameni care ajung la fotografie căutând arta și oameni pe care fotografia îi găsește într-un moment al vieții lor. Pentru Adriana Dumitrescu, totul a început odată cu venirea pe lume a fiului său. Dorința unei mame de a păstra cât mai multe dintre clipele copilăriei lui a adus primul DSLR și, fără să știe atunci, începutul unei pasiuni care avea să rămână.
Bucureșteancă, contabil de profesie și mare iubitoare de cărți, Adriana trăiește într-o lume în care cifrele și poveștile par să-și fi împărțit foarte frumos teritoriul. Dacă alte femei mărturisesc că nu pot rezista în fața unei perechi de pantofi, Adriana spune, cu umor, că slăbiciunea ei sunt cărțile. Iar undeva între cifre, pagini și viața de familie și-a făcut loc fotografia.
Când fiul ei a crescut și n-a mai fost atât de dornic să stea în fața aparatului, obiectivul s-a îndreptat către lumea din jur. Și a descoperit că sunt atât de multe lucruri care merită păstrate.
Îndrăgostită de primăvară
Dacă ar trebui să alegem un anotimp care se regăsește cel mai des în fotografiile Adrianei, acela ar fi, fără îndoială, primăvara.
Ghioceii care îndrăznesc să iasă dintre peticele de zăpadă, brândușele, copacii înfloriți, insectele care revin printre flori – toate îi atrag privirea. A fotografiat primăvara de sute de ori și spune că încă nu s-a săturat de ea. Cunoaște chiar și locurile din parcuri în care apar primii ghiocei și primele brândușe.
Dar obiectivul ei se oprește cu aceeași plăcere asupra răsăriturilor, mai ales a celor de la mare.
Și apoi sunt păsările.
Aici începe provocarea. Nu așteaptă fotograful, nu respectă indicații și rareori au răbdare cu cel aflat în spatele aparatului. Trebuie urmărite, așteptate și anticipate. Poate tocmai de aceea Adriana le iubește atât de mult.
Visul ei fotografic este legat tot de ele: Delta Dunării, cu extraordinara ei lume de păsări. Iar ceva mai departe, pe lista locurilor în care și-ar dori să ajungă cu aparatul foto, se află Islanda și spectacolul aurorei boreale.
Întâi greșești. Apoi înveți.
Adriana nu desparte aparatura de omul aflat în spatele ei. Consideră că tehnica și simțul artistic trebuie să lucreze împreună. Aparatul nu poate înlocui viziunea, imaginația sau atenția la detalii, după cum nici fotograful nu poate ignora complet instrumentele cu care lucrează.
Poate cea mai frumoasă dintre ideile ei despre fotografie este că nu trebuie să începi fiind perfect.
Trebuie să greșești, să înveți, să perseverezi și, încet, să devii mai bun. Dacă am porni cu toții perfecți, spune Adriana, n-am mai avea nici motiv să citim, nici lucruri de învățat.
Până la genunchi în apă, dar cu fotografiile făcute
Iar când pasiunea e mare, se mai întâmplă și… accidente. 😊
Într-o zi de Bobotează, la aproximativ –20°C, Adriana a plecat împreună cu un prieten să hrănească și să fotografieze păsările din parc. Apa era înghețată, iar păsările „patinau” pe suprafața ei.
Prinsă de spectacol și preocupată să obțină cadrele dorite, s-a apropiat din ce în ce mai mult. Atât de mult încât, înainte să realizeze unde ajunsese și înainte ca prietenul să o poată avertiza, gheața s-a spart.
S-a trezit în apă până la genunchi.
Prietenul încă râde de întâmplare. Adriana, însă, avea ceea ce își dorise: fotografiile. Și, odată cu ele, una dintre acele povești pe care probabil le povestești toată viața.
Fotografia, mai mult decât o pasiune
Pentru Adriana, fotografia n-a început cu planul unei cariere și nici cu visul unui premiu. A devenit, în timp, un mod de a se exprima, de a se liniști și de a se desprinde de grijile cotidiene.
Prin fotografie a învățat să privească altfel lucrurile din jur și să păstreze clipe pe care timpul, inevitabil, le-ar fi dus cu el.
Poate chiar comparația făcută de ea spune cel mai frumos ce loc ocupă fotografia în viața sa: așa cum penița scrie povești care rămân, aparatul poate păstra povești în imagini.
Iar dacă într-o zi fotografia i-ar aduce și un premiu în bani? Adriana știe deja ce ar face cu el: ar pleca într-o călătorie. Pentru că, înaintea unui nou obiectiv, își dorește locuri noi de văzut și carduri de memorie pline cu fotografii.
Undeva, mai departe, există și un alt vis, spus cu jumătate de zâmbet: poate, cândva, propriul studio foto.
Până atunci însă, Adriana Dumitrescu continuă să caute primăvara, răsăriturile, păsările și toate acele lucruri aparent mărunte care merită salvate din curgerea timpului.
Pentru că, uneori, fotografia nu este despre cât de departe ajungi. Este despre cât de atent înveți să privești.
