Din obiectivul editorului – De ce mă strigi ?

Mihnea este primul nostru nepot și vine la noi aproape în fiecare zi. Are camera lui, plină de jucării, dar dintre toate, mașinuțele au fost întotdeauna printre cele mai importante.

În ziua aceea aș fi vrut să-i fac câteva fotografii. Numai că el avea treburi mult mai serioase. Era cu spatele la mine, aplecat până aproape la jumătate într-una dintre lădițele lui cu mașinuțe, preocupat să caute, să aleagă, să descopere cine știe ce comoară pe patru roți.

L-am strigat:

— Mihnea!

S-a întors spre mine, puțin contrariat, de parcă privirea lui m-ar fi întrebat:

— De ce mă strigi?

Atât mi-a trebuit.

Degetul aștepta deja pe declanșator.

Un singur gest, o privire, o fracțiune de secundă. Fără să-l așez, fără să-i spun să zâmbească, fără să-i cer să privească spre aparat.

Doar Mihnea, întors pentru o clipă din lumea mașinuțelor lui către mine.

Poate că este una dintre cele mai frumoase fotografii ale lui.

Și, cu siguranță, una dintre cele mai dragi fotografii ale mele.

Pentru că uneori cele mai frumoase portrete nu se pregătesc.

Se întâmplă.