Din obiectivul editorului – Căpșuni cu parfum de copilărie

Există fotografii care surprind frumusețea unui moment și fotografii care deschid, fără să vrem, o ușă spre copilărie.

Am fotografiat aceste căpșuni într-o după-amiază liniștită și, pe tot parcursul ședinței foto, am zâmbit. Nu din cauza fructelor, ci din cauza unei amintiri vechi de peste cincizeci de ani.

Eram copii. Eu, fratele meu și un băiețel din vecini. Locuiam în comuna Săbăoani, din județul Neamț, unde părinții mei erau medicii comunei. Erau mereu ocupați, iar noi ne petreceam zilele jucându-ne în curtea dispensarului.

Mama mă îmbrăca întotdeauna în rochițe, îmi punea fundițe în păr și mărgele la gât, iar păpușile nu lipseau niciodată din preajma mea.

Într-o zi, ca să ne țină ocupați măcar o oră, ne-a adus un castron plin cu căpșuni. Ne-am așezat toți trei pe vine, în jurul lui, și mâncam cu poftă, fără nicio grijă pe lume.

La un moment dat, băiețelul acela, al cărui nume, din păcate, nu mi-l mai amintesc, s-a uitat la mine și mi-a spus cu toată sinceritatea copilăriei:

– „Angelica, gurița ta e roșie ca o căpșunică.”

Au trecut foarte mulți ani de atunci. Viața ne-a purtat pe fiecare în altă direcție, iar chipul lui s-a estompat în timp. Dar vorbele lui au rămas undeva, într-un colț al sufletului meu.

Cred că acela a fost cel mai frumos și mai sincer compliment pe care l-am primit vreodată.

Iar acum, privind aceste căpșuni prin obiectiv, mi-am dat seama că fotografia are un dar aparte. Nu păstrează doar imagini. Uneori, readuce la lumină oameni pe care timpul i-a ascuns, întâmplări pe care le credeam uitate și emoții care, în realitate, nu au plecat niciodată.

Poate că aceasta este adevărata magie a fotografiei.