România prin lumină și timp – Mănăstirea Govora, acolo unde lumina zăbovește

Sunt locuri spre care plecăm pentru a vedea ceva și din care ne întoarcem cu o stare. La Mănăstirea Govora, între ziduri vechi și dealuri domoale, privirea găsește suficiente motive să se oprească, iar pașii își schimbă parcă ritmul.

Așezată la poalele dealului Coșul Mare, în comuna Mihăești, mănăstirea se află la aproximativ 18 kilometri de Râmnicu Vâlcea și la numai 6 kilometri de Băile Govora. Din Râmnic, drumul pornește pe DN67, în direcția Horezu–Târgu Jiu, apoi se desprinde către așezământ. Putem ajunge cu mașina până la poartă; de acolo începe răgazul de a descoperi locul.

Dealurile din jur îi dau o așezare blândă. Verdele, cerul și zidurile se întâlnesc în imagini care se schimbă odată cu anotimpurile. Primăvara, privirea caută prospețimea frunzelor. Toamna, culorile calde ne îndeamnă să mai rămânem câteva clipe, să privim încă o dată o alee, o ramură, o margine de acoperiș.

Govora poartă o istorie de câteva veacuri. Începuturile primei biserici nu sunt cunoscute cu exactitate, iar refacerea de la sfârșitul secolului al XV-lea este legată de Vlad Călugărul și Radu cel Mare. Mai târziu, Matei Basarab a sprijinit mănăstirea și tipografia de aici. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, așezământul a fost din nou restaurat și extins. Fiecare epocă a lăsat ceva în urmă, iar ceea ce vedem astăzi adună aceste straturi de timp.

Aici, în 1640, a fost tipărită „Pravila de la Govora”, un reper în istoria culturii și a dreptului românesc. Gândul că în acest loc s-au așezat cândva litere, s-au pregătit pagini și au pornit cărți către oameni adaugă vizitei o emoție aparte. Între aceste ziduri, cuvântul a avut și el rostul său.

Pentru fotograf, descoperirea poate începe cu imaginea întregului ansamblu. Apoi, încet, privirea se apropie. O arcadă deschide un cadru în alt cadru. O coloană își lasă umbra pe zid. O ușă veche atrage atenția prin proporții și urmele timpului. În pridvor și în interior se păstrează pictura originală în frescă, iar catapeteasma sculptată în lemn, în stil brâncovenesc, invită la o privire atentă.

Deasupra intrării în biserică se află reprezentarea Maicii Domnului cu aripi. Este unul dintre acele detalii în fața cărora te oprești pentru a înțelege ce privești, înainte de a te gândi cum îl vei fotografia.

Lumina poate lega toate aceste descoperiri. Când cade oblic, scoate la iveală textura zidurilor și desenează umbre sub arcade. Când cerul este acoperit, culorile se așază mai potolit, iar detaliile pot fi privite fără contraste puternice. Merită să stăm puțin într-un loc și să urmărim ce se schimbă. Uneori, fotografia apare după ce am lăsat aparatul jos pentru câteva clipe.

La Govora putem căuta arhitectura, pictura, detaliul sau întâlnirea dintre clădiri și vegetație. Fiecare fotograf va vedea altceva. Unul va păstra în cadru biserica și cerul; altul se va opri la o fereastră ori la o mică porțiune de frescă. Din aceste alegeri personale se poate naște o poveste a locului, spusă prin mai multe priviri.

Și, fiindcă intrăm într-o mănăstire vie, fotografiem cu discreție. Întrebăm înainte de a face imagini în interior și cerem acordul oamenilor pe care dorim să-i includem în cadre. Lăsăm rugăciunea și rosturile zilnice să-și urmeze cursul.

Mănăstirea Govora este o invitație la o plimbare fără grabă. Să-i descoperim istoria, să-i privim împrejurimile și să lăsăm lumina să ne conducă spre câteva fotografii în care să se simtă și bucuria de a fi fost acolo.