Reynisfjara – între pământul negru și furia Atlanticului
Sunt locuri care impresionează prin culoare și locuri care aproape renunță la ea pentru a deveni și mai spectaculoase. Pe coasta sudică a Islandei, în apropiere de Vík, Reynisfjara aparține celei de-a doua categorii.
Drumul spre ea pare însă să pregătească o surpriză. Verdele intens al versanților, florile de lupin, casele risipite la poalele munților și biserica albă cu acoperiș roșu alcătuiesc o Islandă luminoasă, aproape blândă.
Apoi ajungi la ocean. Și totul se schimbă.
Un țărm desenat în negru și alb
La Reynisfjara, nisipul vulcanic este negru, cerul capătă nuanțe de plumb, iar spuma Atlanticului trasează pentru câteva clipe linii albe peste țărm.
Deasupra plajei se ridică spectaculoasele formațiuni de bazalt. Coloanele lor, atât de regulate încât par construite de mâna omului, s-au format prin răcirea și contractarea lavei. În anumite locuri, ele creează adevărate ziduri de piatră, iar peștera Hálsanefshellir completează peisajul neobișnuit al plajei.
Privite de aproape, rocile spun parcă povestea geologică a Islandei. Fisuri, muchii, straturi, piatră poroasă și suprafețe modelate de vreme devin detalii pe lângă care obiectivul fotografului nu poate trece indiferent.
Trolii împietriți în Atlantic
Din larg se ridică Reynisdrangar, stâncile care au devenit una dintre imaginile emblematice ale acestei zone.
Geologia are explicația ei. Islandezii au însă și una mult mai frumoasă.
Legenda spune că stâncile ar fi fost cândva troli care au încercat să tragă o corabie spre țărm. Lupta lor cu marea ar fi durat prea mult, iar zorii i-ar fi surprins înainte să se poată ascunde. Lumina soarelui i-a transformat în piatră și astfel au rămas în larg, condamnați să înfrunte Atlanticul pentru totdeauna.
Când îi privești prin ceață și valuri, povestea nu mai pare chiar atât de greu de crezut.
Frumusețea care cere respect
Reynisfjara are însă și o parte primejdioasă.
Oceanul de aici este cunoscut pentru așa-numitele sneaker waves – valuri care pot ajunge pe plajă mult mai departe decât cele precedente și îi pot surprinde pe cei care se apropie prea mult de apă. De aceea, avertismentele de pe plajă trebuie respectate, oricât de tentant ar fi cadrul fotografic.
Poate tocmai această forță face locul atât de tulburător. Reynisfjara nu este un peisaj care stă cuminte în fața aparatului de fotografiat. Se mișcă, lovește, se retrage și se schimbă de la o clipă la alta.
Două chipuri ale aceleiași Islande
Fotografiile realizate de Grațian Milițescu surprind foarte frumos contrastul locului.
Într-o parte avem verdele aproape neverosimil al dealurilor, florile mov, casele și biserica albă. În cealaltă – piatra neagră, bazaltul, norii grei și Atlanticul dezlănțuit.
Și poate că tocmai aici se află frumusețea acestei bucăți de Islandă: delicatețea și forța nu se exclud. Trăiesc una lângă cealaltă.
O floare de lupin și o stâncă vulcanică.
O biserică albă și un cer aproape negru.
Un sat liniștit și, la numai câteva clipe distanță, un ocean care pare că vrea să mute țărmul din loc.
La Reynisfjara înțelegi că peisajul nu trebuie să fie liniștit pentru a fi frumos.
Uneori, frumusețea are culoarea pietrei, sunetul valurilor și mirosul Atlanticului.
Foto: Grațian Milițescu
