Portret de Fotograf – Ileana Câmpean
Ileana Câmpean – din lumea cuvintelor, în lumea imaginilor
Este o prezență discretă în Cafeneaua Fotografilor. Nu dintre acelea care caută centrul atenției, ci dintre cele pe care ajungi să le remarci încet, fotografie după fotografie.
Ileana Câmpean ne-a atras privirea mai ales prin imaginile în care se apropie de universul florilor, descoperind detalii pe lângă care, poate, noi ceilalți am trece prea repede. În fotografiile sale există curiozitate, sensibilitate și acea dorință de a privi puțin mai atent lumea.
Ani la rând a fost profesor de limba și literatura română și a contribuit la formarea unor generații întregi de elevi. O viață petrecută, așadar, printre oameni, cărți și cuvinte. Astăzi, fotografia i-a devenit un alt mod de a spune povești.
Poate că nu este deloc întâmplător. Literatura și fotografia au, până la urmă, ceva în comun: amândouă încearcă să păstreze o fărâmă din lume. Una o face prin cuvinte, cealaltă prin lumină.
De ce fotografia?
Ileana Câmpean: „Fiindcă, la momentul potrivit, mi-a arătat și dovedit că lumea, cu toate frumusețile și defectele ei, există dincolo de problemele personale.”
Un răspuns scurt, dar care spune poate mai mult decât o explicație întreagă. Uneori fotografia nu apare în viața noastră doar ca pasiune. Devine o fereastră. Ne obligă să ridicăm privirea, să observăm ce se află dincolo de noi și să redescoperim frumusețea lucrurilor mărunte.
Ce alte hobby-uri ai?
Ileana Câmpean: „Oamenii (de orice vârstă) și cititul.”
Două răspunsuri care par să o definească foarte bine. Oamenii și cărțile. Poate tocmai de aici vine și felul în care privește fotografia: nu doar ca pe o imagine frumoasă, ci ca pe ceva care trebuie să spună, să transmită, să lase în urmă o poveste.
Ce îți place să fotografiezi?
Ileana Câmpean: „Tot ce mă atrage, mă impresionează și îmi spune o poveste.”
Și probabil aici se află una dintre cele mai frumoase definiții ale fotografiei făcute din plăcere. Nu există neapărat o listă de subiecte și nici reguli rigide. Există acel moment în care ceva te face să te oprești. O floare, o lumină, un chip, un detaliu. Iar când privirea spune „aici este ceva”, aparatul devine martor.
Ce conține trusa ta de fotograf și cu ce ți-ai dori să o completezi?
Ileana Câmpean: „Am Nikon D5100 și obiectivele 18–55 mm, 70–300 mm, 105 mm. Partea tehnică este punctul meu slab (ca să nu zic absent)! Mai am și un Olympus (OM-D, scrie pe el). Scuze pentru ignoranță! Nu pot să spun că îmi doresc un aparat anume, fiindcă nu mă pricep la tehnică, dar, cu siguranță, îmi doresc mai multă inspirație și pricepere!”
Ne-a făcut să zâmbim sinceritatea răspunsului. Într-o lume fotografică în care uneori putem discuta ore întregi despre aparate, obiective și specificații, Ileana își dorește altceva: mai multă inspirație și mai multă pricepere.
Și poate că aceasta este una dintre cele mai frumoase „dotări” pe care le poate căuta un fotograf.
Crezi că aparatura din dotare face fotografia sau experiența și simțul artistic?
Ileana Câmpean: „Experiența și simțul artistic, sensibilitatea și, apoi, aparatura!”
Aparatul poate înregistra ceea ce se află în fața lui. Dar omul din spatele aparatului este cel care alege ce merită păstrat. El vede lumina, așteaptă clipa, simte povestea și hotărăște unde începe și unde se termină cadrul.
Iar Ileana așază înaintea tehnicii un cuvânt esențial: sensibilitatea.
Cât la sută consideri că trebuie prelucrată o fotografie?
Ileana Câmpean: „Foarte puțin prelucrată. Nu știu în procente, poate 20%…”
Este, din nou, un răspuns care vorbește despre felul său de a privi fotografia: apropiată de momentul trăit și de ceea ce ochiul a descoperit atunci când imaginea a fost realizată. Prelucrarea poate finisa, poate pune în valoare, dar povestea trebuie să existe deja în fotografie.
Dacă ar fi să câștigi un premiu în bani pentru fotografie, în ce ai investi bănuții? În aparatură, în cursuri de perfecționare în arta fotografică sau într-o excursie din care să revii cu cardurile pline de noi fotografii?
Ileana Câmpean: „În perfecționare.”
Un singur cuvânt, dar deloc întâmplător pentru un om care și-a petrecut o bună parte din viață în lumea educației. Pentru că, indiferent de vârstă și de experiență, există întotdeauna ceva nou de descoperit. Iar fotografia este unul dintre acele domenii în care învățarea pare să nu se termine niciodată.
Dacă te-ai întoarce în timp, ce sfat ți-ai da ca fotograf începător?
Ileana Câmpean: „Să gândesc despre fotografie, fotografiat și fotografi așa ca până acum.”
Poate că acesta este și un fel de împăcare frumoasă cu propriul drum. Fără dorința de a rescrie începuturile, fără regrete spectaculoase. Doar bucuria de a continua să privească, să învețe și să fotografieze în felul în care simte.
Un gând pentru cititori …
Ileana Câmpean: „Le mulțumesc pentru tot ce am învățat de la ei și să o țină tot așa. E de bine, chiar și citit printre/dincolo de imagini și printre/dincolo de vorbe! Aș putea să vă spun că sunteți un grup deosebit, cu oameni cu multe calități care se completează, cel mai adesea contribuind la consolidarea necesară unei atmosfere plăcute și inspiratoare. Vă felicit!”
Iar pentru asemenea cuvinte, noi nu putem decât să-i mulțumim.
Pentru că o Cafenea nu este făcută doar din fotografiile care apar zi de zi pe ecran. Este făcută din oamenii care intră, chiar și discret, îi urmăresc pe ceilalți, învață, oferă la rândul lor ceva și, fără prea mult zgomot, ajung să facă parte din poveste.
Dincolo de interviu
Dincolo de fotografii am descoperit un om extrem de cald, modest și fin. Un om care nu simte nevoia să vorbească zgomotos despre ceea ce face și care își recunoaște cu naturalețe limitele, dar care păstrează vie dorința de a învăța.
Poate că anii petrecuți printre cărți și elevi au lăsat ceva aparte în felul său de a privi lumea. Sau poate că această sensibilitate a existat dintotdeauna și doar și-a găsit, la un moment dat, încă o formă de exprimare.
Ileana Câmpean a trecut de la cuvântul scris la imagine fără să abandoneze, de fapt, povestea. Doar instrumentul s-a schimbat.
În locul unei fraze poate exista acum o floare privită de aproape. În locul unei descrieri – o lumină. În locul unui paragraf – un cadru în care un detaliu aparent neînsemnat capătă importanță.
Iar acesta este, poate, unul dintre darurile fotografiei: ne învață că lumea nu trebuie neapărat căutată foarte departe. Uneori este suficient să ne apropiem. Să privim. Și să vedem cu adevărat.
Mulțumim, Ileana Câmpean, pentru discreția, căldura și frumusețea cu care ai ales să faci parte din povestea Cafenelei Fotografilor. Iar noi sperăm ca obiectivul tău să continue să descopere povești acolo unde alții văd doar lucruri obișnuite.
